Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Cosmin Ghiapiaş ştie din cap peste 200 de reţete de cocktailuri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 aprilie 2009 ·

Barmanul a absolvit o şcoală de profil de talie internaţională şi prepară pentru băimăreni cele mai exotice combinaţii de băuturi

Cosmin Ghiapiaş a absolvit la Liceul „Mihai Eminescu” din Baia Mare, profilul de fizică-chimie. Nu era visul lui, dar nici nu s-a gândit vreodată că va ajunge barman cu „acte în regulă”. Acum priveşte în spate şi spune despre el că este barmanul care îşi face meseria cu foarte mare plăcere, lucru pe care îl consideră extrem de important şi spune că nu ar putea să facă niciun compromis atunci când prepară o băutură. „Totul se învârte în jurul clientului: trebuie să-i dai exact ceea ce-şi doreşte şi chiar mai mult, pentru că numai aşa revine la tine în local”, mărturiseşte Cosmin.

A ajuns barman din greşeală

Cosmin lucra ca ospătar într-unul dintre localurile băimărene. Pentru că unul dintre colegii lui de muncă s-a îmbolnăvit, a trebuit să-i ţină locul la bar. „Era cred într-o joi noaptea când barul era plin ochi, iar barmanul rămas singur n-avea timp nici să respire. Prima mea comandă a fost de votcă cu lichior de pepene galben”, îşi aminteşte bărbatul cu lux de amănunte. A reuşit să termine tura cu bine, n-a amestecat nimic greşit şi spune că s-a distrat de minune. Asta se întâmpla în urmă cu peste 15 ani şi de atunci Cosmin a evoluat extrem de mult.

Şi-a luat o dilpomă recunoscută pe plan internaţional, s-a specializat şi a participat chiar şi la peste 15 concursuri din domeniu. „Majoritatea colegilor mei de şcoală sunt barmani pe vasele internaţionale de croazieră. Şcoala de barmani „Die Kuiper” şi recunoscută de „Pernod Ricard România” nu este la îndemâna oricui. „Sunt cam 300 de barmani şcoliţi acolo, dar majoritatea au plecat din ţară”, spune Cosmin.

Meseria lui nu este chiar „lapte şi miere”

Privită din afară viaţa de barman pare extrem de distractivă. La o priv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°