În urmă cu aproape un sfert de veac, Maricica Puică (58 de ani) trecea prima linia de sosire în proba de 3.000 de metri şi a treia la 1.500 de metri, la Jocurile Olimpice Los Angeles 1984. Sursa: Agerpres În această vară, se vor împlini 25 de ani de la cea mai bună participare a României la Olimpiadă: locul doi pe naţiuni, 53 de medalii (20 de aur, 16 de argint şi 17 de bronz). Singuri printre americani Peste Ocean, în „buricul” democraţiei, România a fost singura ţară aflată sub influenţa Uniunii Sovietice al cărei drapel a fluturat pe 28 iulie, pe stadionul „Memorial Coliseum”, la ceremonia de deschidere a ediţiei cu numărul 23 a Jocurilor Olimpice de vară. Imaginea întipărită în memoria sportivilor români prezenţi la Los Angeles este cea a unui stadion plin care s-a ridicat în picioare la intrarea lor şi i-a aplaudat la scenă deschisă. Mulţi au „dat vina” pentru rezultatul României pe absenţa ruşilor. Dar marea Chină a fost acolo, precum şi alte state cu mult mai mulţi bani pentru sport decât România. „În ceea ce mă priveşte, nimeni nu trebuie să comenteze. În acel an, în martie, am câştigat aurul la Campionatul Mondial de cross, din Statele Unite. Acolo au fost toate sportivele, inclusiv sovieticele. Toate cele cu care ar fi trebuit să mă lupt la Olimpiadă şi le-am învins. În acel moment eram singura sportivă care a cucerit titlul mondial la cross şi titlul olimpic la 3.000 într-un singur an”, a spus Maricica Puică.
Fosta atletă a mărturisit că americanii au încercat s-o oprească la ei în ţară.
„Au vrut să-mi dea 2 milioane de dolari ca să rămân la ei, dar am refuzat. Nu puteam să-mi las familia să fie distrusă pe vremurile acelea”.
Trezită din somn pentru „nenea” şi „tanti” Rememorând acele timpuri, Puică ne-a mărturisit că tremură toată. „Nu aveam voie să ne bucurăm pentru victoriile noastre. Ne antrenam mereu în aceleaşi haine.
