Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Sătenii din Percosova vor participa la Înviere în biserica salvată (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 aprilie 2009 · ·

Sătenii din localitatea timişeană Percosova au salvat de la distrugere biserica proaspăt renovată. Un preot vine de la Gătaia pentru a le ţine slujba de înviere.

Biserica ortodoxă este singurul lăcaş de cult din satul Percosova. Localitatea este în zona administrativă a Primăriei Oraşului Deta. În ultimii 5 ani, cei 280 de credincioşi din sat au adunat cu greu bani pentru a renova biserica satului. Aceasta a fost construită în anul 1910 şi abia acum a fost renovată. Oamenii au fost astăzi pe punctul de a rămâne fără casa Domnului, chiar înaintea Învierii, în Sâmbăta Mare.

A ars o parte din acoperiş

Conform pompierilor militari din oraşul Deta, aflat la 15 kilometri de satul Percosova, în jurul orei 11.30 a fost anunţat telefonic un incendiu la biserica proaspăt renovată. Pompierii au povestit că o femeie a văzut cum iese fum din acoperiş şi a aletrat sătenii. Oamenii au sărit cu găleţi de apă să oprească flăcările ce riscau să distrugă biserica pe care au renovat-o cu atâtea sacrificii. "În 15 minute sătenii au reuşit să stingă singuri focul", a spus Florin Covaci, şeful echipei de intervenţii a pompierilor militari.

Pagube mici

Plutonierul Florin Covaci a mai informat că au ars aproximativ şase metri pătraţi din acoperişul lăcaşului de cult. "Incendiul a izbucnit din cauza unui cablu al instalaţiei electrice de iluminat exterior", a spus Covaci. „Au ars câteva scânduri din podul bisericii. Până la venirea pompierilor oamenii au încercat să stingă şi ei focul. Pagubele sunt minore. Aşteptăm electricianul să repare instalaţia”, a spus primarul din Gătaia, Iosif Şargan.

Bucuria din Sâmbăta Mare

Oamenii au reuşit să-şi salveze biserica dar nu ştiau dacă vor avea parte de slujba de Înviere. Cu numai câteva ore înaintea momentului în care creştinii merg în biserici să ia lumină, credincioşii din localitatea Percosova nu ştia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°