Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Imigraţie: tensiune între Italia şi Malta” – Revista presei italiene

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 aprilie 2009 ·

Presa din Italia scrie despre acordul care se va putea concluziona în curând între grupurile Chrysler şi Fiat, dar şi despre tensiunile dintre Malta şi Italia în ceea ce priveşte problema unei ambarcaţiuni cu imigranţi ilegali blocată în apele teritoriale ale Maltei. Tot din presa italiană aflăm şi despre o scrisoare a preşedintelui Italiei adresată Guvernului şi celor două Camere ale Parlamentului, iar afirmaţiile Papei Benedict al XVI-lea sunt contestate de Guvernul Belgiei.

“Fiat – Chrysler, pact posibil în curând”, anunţă cotidianul “La Repubblica”. Firma americană este gata să ofere mai mult de 20% din valoarea acţiunilor sale puternicului sindicat UAW (United Auto Workers) ca modalitate de plată pentru cele 10,6 miliarde de dolari acumulate ca datorie faţă de angajaţi. UAW nu a acceptat încă propunerea, dar mai sunt “de aşteptat doar câteva zile”, scrie publicaţia americană “New York Times”. Înţelegerea cu sindicatele ar face posibilă alianţa între Chrysler şi Fiat, acord care a primit deja răspuns favorabil din partea peşedintelui american Barack Obama. Conform acestui pact, Fiat ar trebui să deţină 20% din capitalul firmei Chrysler, cu posibilitatea de creştere în timp a acestui procent.

“Decrete: apelul lui Napolitano către Guvern şi Camere”, scrie cotidianul “Corriere della Sera”. Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a trimis o scrisoare premierului, Sivio Berlusconi, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Gianfranco Fini şi Renato Schifani, precum şi ministrului Economiei, Giulio Tremonti. În această scrisoare Napolitano spune că ar trebui să se pună o frână în calea măsurilor legislative urgente aprobate de Guvern şi care în Parlament se extind. Acestea ajung să conţină numeroase alte norme faţă de cele aprobate de Cosiliul de Miniştri şi prevăd totodată mai multe cheltuieli. Scrisoarea a fost trimisă la o zi după aprobarea unu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°