Francesco Ambrosio, 77 de ani, şi soţia acestuia, Giovanna Sacco, în vârstă de 72 de ani, au fost găsiţi morţi în vila lor din Posillipo, de lângă Napoli. La mai puţin de 24 de ore de la dublul asasinat, trei români au fost arestaţi şi acuzaţi de crimă. Aceştia sunt Marius Vasile Acsiniei (22 de ani), Valentin Dumitru (22 de ani) şi Călin Petrică (24 de ani). În momentul arestării, Acsiniei lucra ca zidar, Dumitru era văcar la una din fermele din apropiere iar Petrică era angajat al unei spălătorii auto.
Primul a fost capturat Marius Acsiniei. El lucrase în trecut ca grădinar pentru omul de afaceri şi cunoştea bine vila în care acesta locuia. Din primele interogatorii reiese faptul că românii nu se aşteptau să fie cineva acasă în momentul spargerii, iar când au dat nas în nas cu propietarii, au hotărât să-i ucidă pe loc.
A omorât doi oameni, apoi şi-a sunat mama
Anchetatorii au ajuns la Acsiniei în urma interceptării convorbirilor telefonice, atât de pe propriul mobil cât şi de pe telefoanele furate de la victime. “Am omorât două persoane, lovindu-le, nici măcar nu-mi dădeam seama de ceea ce făceam”, îi spunea Marius mamei sale.
Dublul asasinat a făcut multă vâlvă în Peninsulă. Francesco Ambrosio era supranumit ”regele grâului” datorită implicării sale în afaceri cu cereale.