Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a triumfat duminică după-amiază în turneul de Master Series de la Monte Carlo la capătul unei finale cu sârbul Novak Djokovici.
Numărul unu mondial, Nadal a câştigat în trei seturi, 6-3, 2-6, 6-1, la capătul unui meci care a durat aproape două ore şi jumătate.
Spaniolul s-a impus pentru a cincea oară consecutiv în Monaco şi l-a egalat la numărul de turnee de Master Series câştigate (14) pe marele său rival Roger Federer.
Iata mai jos cele cinci finale consecutive câştigate de Nadal la Monte Carlo.
2005: Rafael Nadal - Guillermo Coria (Argentina) 6-3, 6-1, 0-6, 7-5
2006: Rafael Nadal - Roger Federer (Elveţia) 6-2, 6-7, 6-3, 7-6
2007: Rafael Nadal - Roger Federer 6-4, 6-4
2008: Rafael Nadal - Roger Federer 7-5, 7-5
2009: Rafael Nadal - Novak Djokovici (Serbia) 6-3, 2-6, 6-1