Băimărenii se plâng că sărbătorile Pascale vor fi mai sărăcăcioase decât de obicei Pe ultima sută de metri înainte de sărbătorile de Paşte, băimărenii nu se înghesuie să facă cele din urmă cumpărături pentru masa din ziua „Domnului”. „Sunt văduvă, singură şi am o pensie de boală foarte mică. Nu ştiu ce o să pun pe masa de Paşte, deoarece nu am primit încă pensia”, spune Ana Dobrican de 57 de ani. „Oricum masa va fi mult mai sărăcăcioasă decât în alţi ani, deoarece sunt foarte mici salariile şi pensiile din cauza crizei de acum”, continuă aceasta.
22 lei kilogramul de miel în supermarketuri
Tradiţionalele bucate de Paşte se vor regăsi în cantităţi mult mai mici pe masele băimărenilor care sărbătoresc sămbătă noaptea Învierea Domnului. Rafturile supermarketurilor sunt pline de „bunătăţi” pentru toate gusturile. Gospodinele care respectă tradiţia şi gătesc umplură şi drob trebuie să ştie că preţul unui kilogram de carne de miel ajunge la 22 de lei. Un cofrag cu 30 de ouă ajunge la 12 lei. Pretenţioşii pot alege pulpa de porc întreagă cu os şi şoric la 15 lei kilogramul, jambon presat şi afumat la 3 lei suta de grame.
Cei care preferă totuşi mezelurile de pui trebuie să ştie că o bucată din piept de pui presată ajunge până la 28 de lei kilogramul. Pentru nelipsiţii cârnaţi tărăneşti, cumpărătorul trebuie să scoată din buzunar pâna la 30 lei pentru un kilogram. Pasca, cozonacii, prăjiturile, toate depăşesc 7 lei la un kilogram.
Iepuraşul din acest an vine sub forma unui ou de ciocolată de 140 grame la preţul de 10 lei şi a unui iepure din ciocolată de 200 de grame, la preţul de 12.5 lei. Dacă mai socotim că un litru de vin costă în jur de 8-10 lei, o legătură de ceapă costă circa 1 leu, o legătură de ridichi ajunge la 1,5 lei, iar un kilogram de cascaval trece de 15 lei, putem socoti o masă de Paşte pentru o persoană