Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarkozy i-a luat peste picior pe colegii din UE şi pe Obama

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 aprilie 2009 ·

La un prânz pe tema crizei financiare, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a spus miercuri, în prezenţa a 24 de senatori francezi şi europarlamentari din toate partidele, care este părerea care i-au lăsat-o unii politicieni după summitul G20 de la Londra. L-a descris pe premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero ca fiind prost, pe cancelarul german Angela Merkel ca fiind lispită de iniţiativă şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ca fiind absent. Până la sfârşitul prânzului, Sarkozy a spus şi despre preşedintele SUA, Barack Obama, că este neexperimentat.

" Obama este subtil, foarte inteligent şi foarte carismatic. Dar a fost ales abia acum două luni şi nu a condus un minister în viaţa lui. Există multe probleme asupra cărora nu a exprimat nicio opinie. I-am spus «Nu cred că ai înţeles de fapt ceea ce am făcut în privinţa CO2» ", a spus liderul francez, care nu şi-a dat seama că la masă se aflau şi reprezentanţi ai presei.

Sarkozy l-a calificat pe Barroso, ca fiind " total absent de la G20 " şi a spus despre cancelarul german: " Când a realizat starea băncilor ei şi a industriei de automobile, nu a mai avut nicio alternativă decât să adopte poziţia mea ".

Ce a mai picantă declaraţie a venit la desert, când Sarkozy a zis despre premierul spaniol că " poţi spune multe despre Zapatero ...Cred că nu este foarte inteligent ". Preşedintele francez a adăugat că inteligenţa nu este un element vital în politică, deoarece el ştie mulţi politicieni deştepţi care nu au fost realeşi.

Silvio Berlusconi a fost singurul politician lăudat de Sarkozy. " Lucrul cel mai important într-o democraţie este să fii reales. Uitaţi-vă la Berlusconi. A fost reales de trei ori ", a spus preşedintele francez.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 55 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 3 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°