Deja analistii estimeaza pentru burse un al doilea rally in perioada iunie-iulie 2009, mizand foarte mult pe confirmarea la scara mai mare a stirilor pozitive actuale, unele realizate peste asteptarile investitorilor, cum ar fi la corporatiile din domeniul financiar-bancar: Wells Fargo si J.P. Morgan, dar si in alte domenii de activitate.
Si totusi, adevaratii mari investitori – "real money investors" – inca asteapta sa intre in piata urmarind o confirmare a miscarilor recentului rally, bazandu-se si pe fundamentele raportate de emitenti la Q1/2009, aflate in plina desfasurare. In acelasi timp, ei vor urmari mai departe evolutia burselor sau a emitentilor ce au raportat rezultate financiare in usoara crestere, la nivelul trimestrului I, pentru a anticipa un moment de intrare masiva in piata, pe baza datelor confirmate de viitoarele rezultate.
Mai mult ca sigur, acestia nu s-au asteptat ca, dupa primele trei luni ale anului 2009, companiile listate, mai ales din sectorul bancar, sa aiba rezultate mult mai bune decat cele din ultimul trimestru al anului 2008. Desigur ca, in momentul in care au aparut primele rezultate pozitive, s-au intensificat intrebarile legate de o eventuala perceptie gresita asupra derularii evenimentelor sau fundamentelor actuale, chiar daca acestea sunt departe de a justifica, in mod real, nivelul actual al indicilor bursieri.
Daca la acestea adaugam inca doua fapte mai putin firesti pentru cresterea asa-zis "fireasca" a preturilor majoritatii actiunilor de pe toate pietele de actiuni straine, cum ar fi scaderea pretului la petrol si cresterea pretului la aur, atunci comportamentul prudent al acestor real money investors pare justificat avand in vedere evolutia necorelata a burselor straine.
De aceea, suntem convinsi ca, pe masura ce si datele fundamentele ale companiilor vor convinge sau nu aceasta categor