Scrisoarea mea nu este un apel la umanitate, nu cere un sfat medical si nici nu este o rememorare a unor intamplari trecute.
Scrisoarea mea este pur si simplu o declaratie de dragoste. Nu unei persoane, nu unui loc. Ci chiar iubirii. Poate ca va mirati!? Nu este cazul. Iubesc iubirea. Ce-am fi noi, oamenii, fara ea? Ce alt sentiment ne incalzeste sufletul mai puternic? Scrisoarea mea este un apel la iubire.
Pana nu demult, credeam ca cineva anume te poate face fericit cand iti spune "te iubesc". Greseam. Fericit cu adevarat esti doar atunci cand tu daruiesti fericire, cand iubesti fara sa astepti in schimb ceva.
N-am crezut niciodata ca iubirea poate ucide. Acum cred. Mori intr-un anume fel: moare egoismul din tine, moare orgoliul, moare vanitatea, dar, in schimb, renaste OMUL. Facem lucruri stranii in numele iubirii, iar consecinta este suferinta. Dar ne resemnam: "doar suferim pentru iubire!".
Doamne, cat de lasi suntem! Nu recunoastem ca, de fapt, ne e teama sa ne daruim sufletul. Credem ca risipim ce avem mai scump. Nu realizam ca, de fapt, primim un dar nepretuit. Cand daruiesti iubire, primesti implinire. Cand iti pui tot sufletul intr-un gest marunt, gestul acela devine suprem. Macar o picatura de iubire sa daruim in fiecare zi si incet-incet vom invata sa iubim cu adevarat.
Va scriu aceste randuri pentru ca imi sunteti un prieten drag, iar unui prieten drag iti poti permite sa-i faci o sugestie. Am apreciat foarte mult aparitia paginilor "Asul de inima", tocmai pentru ca autorii scrisorilor ne descopera sentimente noi, proaspete - iubirea, duiosia... As dori sa perseverati in directia aceasta. Sa va ocupati mai departe de suflet, locul acela de taina la care batem cu teama si care se deschide ca sa ne primeasca inauntru, acolo unde salasluieste iubirea. Sa nu ne fie teama sa vorbim si sa scriem despre adevaratul simbol al exist
