Aeronava care îi transporta pe „câini” la Iaşi a intrat într-un stol de berze. Avionul care îi ducea pe fotbaliştii liderului în capitala Moldovei a fost implicat într-un accident când mai erau doar câteva minute până la sosire. Din cauză că vântul sufla cu putere dinspre sud, piloţii au efectuat un ocol pentru a putea ateriza în condiţii de siguranţă, însă manevra a dus aeronava în calea unui stol de berze.
„Piloţii cursei de linie 703 au efectuat manevre de evitare, dar o pasăre s-a izbit frontal de avion, ceea ce a dus la spargerea coifului din bot. Comandantul aeronavei ne-a raportat incidentul prin radio, iar pe pistă au fost luate măsurile necesare unei aterizări de urgenţă. Cu toate acestea, accidentul nu a pus în pericol integritatea avionului, care a aterizat fără probleme”, a declarat ieri Cristian Stanciu, directorul Aeroportului Iaşi.
Mircea Rednic, cel mai speriat
Antrenorul lui Dinamo s-a speriat cel mai rău şi a spus că au fost momente pe care nu doreşte să le mai trăiască. „Am înţeles că aeronava a lovit un stol de berze. Ne-a zguduit rău de tot. Până atunci, am tot făcut glume, cum facem noi, să mai treacă timpul în avion.
Ne-am speriat, mai ales că aparatul «dansa» prin aer. Huruia de nu ne-am mai auzit. La bot era spart şi nu-mi explic cum o barză poate să producă asemenea stricăciuni. Bine că am ajuns. Au fost momente pe care nu vreau să le mai trăiesc în viaţa mea. Când am văzut cum arată avionul, ne-am dat seama că ne-a trecut glonţul pe la cap”, a povestit „Puriul”.
Şi pentru Claudiu Niculescu experienţa a fost dramatică, iar atacantul se gândea să revină în Bucureşti cu maşina. „S-a auzit o lovitură puternică, după care avionul a scos un zgomot ciudat până la aterizare. Când am coborât din avion şi am văzut gaura... Mulţumim lui Dumnezeu că suntem în viaţă! Dacă nu ar fi f