Ovatii in sala Operei din Bucuresti
A fost un triumf total si stralucitor, la care au concurat mai multe "izvoare". Mai intai, muzica, de o neasemuita frumusete, dulce si nostalgica, asa cum numai un compozitor de geniu precum Ceaikovski putea sa creeze: iubiri, tradari, exaltari romantice, dar si depresii adanci, precum prapastiile fantasmelor sale. Intr-o scrisoare adresata unui prieten, Ceaikovski spune: "... Daca vreodata o muzica a fost compusa cu avant nestavilit, cu dragoste fata de subiect si fata de personaje, aceea e muzica din "Oneghin". Ma topeam si frematam de o nespusa desfatare, inexplicabila, scriind-o. Si daca se va rasfrange asupra spectacolului macar o particica infima din ceea ce am simtit eu cand am compus aceasta opera, voi fi foarte multumit...".
Un alt "izvor" al triumfului pe care-l inregistreaza aceasta noua varianta a lui "Oneghin" este calitatea montarii scenice. Ea este asigurata de un artist de exceptie, actor si recitator de mare clasa, aflat acum in postura de regizor: Ion Caramitru. El si-a conceput montarea cu un ochi "cinematografic". Tablourile sunt vii, actiunea curge aproape "ca-n viata", desi ariile ar presupune o anume lentoare.
Tina Munteanu Caramitru a introdus in spectacol si imaginea Puritatii, a Inocentei, distribuind - ca alter-ego ale frumoasei, dar dezamagitei Tatiana - o fetita care apare si dispare in drumurile intre trecut si prezent ale povestii. Motive in plus de accelerare a emotiei cu care este urmarita drama personajului. Un merit deosebit al spectacolului este si splendoarea costumelor, create de marea artista Viorica Petrovici. Ca si ingeniozitatea decorurilor, devenite veritabile personaje, semnate de Maria Miu. La randul ei, lumina, felul cum este "pusa" contureaza chipuri ori siluete, sugereaza raceala lunii ori respiratia padurii indepartate. Si iminenta mortii. Regizor de lumi
