"Oamenii noi fumează şi beau!", constatau cu uimire conducătorii României comuniste la mijlocul anilor ’50. "Ce este de făcut?", se întrebau retoric cabinetele Comitetului Central, amintind de vechiul spirit leninist în lupta împotriva viciilor societăţii de consum. Sursa: Fototeca online a comunismului românesc

Noul proletariat produs de frenezia industrializării postbelice îşi trăia, "la un pahar", viitorul luminos. Iar "planul" era depăşit cu regularitate nu doar în fabrici şi uzine, ci şi la mesele prăfuite ale birturilor gălăgioase, pline de comunişti vicioşi şi umani. Evenimentul Zilei vă oferă astăzi o perspectivă necunoscută, uneori hilară, alteori grotescă, dar de fiecare dată sugestivă, a unei perioade din istoria României ce trezeşte încă pasiuni şi controverse.

EVZ a descoperit în arhive rapoarte informative ale responsabililor politici ai perioadei care indică cu precizie că alcoolul devenise, la mijlocul anilor 1950, o problemă de luat în calcul în România democraţiei populare. Un detaliu cu totul special răsare în cotext.

Nicolae Ceauşescu, în calitate de şef al Secţiei Administrative a CC al PMR, era direct însărcinat cu rezolvarea problemei. Un fel de Eliot Ness de România, cofruntat cu hidra alcoolismului accentuat ce păta imaginea clasei muncitoare. Lucrurile nu puteau rămâne aşa.

“Alcoolul dăunează grav sănătăţii”, la modă în spatele Cortinei de Fier

Anii ’50. România încă trăia perioada romantică a unui regim păzit de tancurile sovietice, perioada cuceririlor revoluţionare şi a unei masive operaţiuni sociale: transformarea ţăranilor în muncitori. Masa proletară de care comunismul naţional avea nevoie era perfectă însă doar în manualele marxiste.

Totul începe cu un raport al Secţiei Administrative a CC al PMR din 22 aprilie 1957 ce punea în dezbatere problema alcoolismului