Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Justiţia îi face cadou lui Gigi eliberarea. Moldova continuă să ne atace

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 aprilie 2009 ·

În Săptămâna Patimilor, avocaţii lui Gigi Becali au făcut recurs la recurs, încercând să îl aducă pe latifundiar în mijlocul familiei de Paşte. De-abia în Vinerea Mare, acesta a fost eliberat. „Chinuit” în această săptămână a fost şi patronul FC Argeş, Cornel Penescu, care a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru dare de mită. Totodată, fanii AC/DC, care au visat la întâlnirea cu formaţia australiană, au fost dezamăgiţi când şi-au dat seama că au fost înşelaţi de organizatori. În plus, nici în această săptămână focul evenimentelor de la Chişinău nu s-a stins. Mai mult, EVZ a adus în faţa cititorilor săi dovada crimelor miliţiei lui Voronin.

Pentru Gigi Becali, săptămâna a început cu vizita lui Corneliu Vadim Tudor şi a lui Viorel Hrebenciuc în arestul Direcţiei de Cercetări Penale unde este reţinut patronul Stelei. "Tribunul" i-a oferit lui Becali cărţi publicate de el, "cu autograf", şi mai multe opere ale lui Eugen Barbu, printre care şi "Săptămâna nebunilor". "I-am făcut cadou câteva icoane, capodoperele lui Eugen Barbu, opera gazetărească a lui Tudor Arghezi, câteva numere din "România Mare" şi ouă încondeiate de Paşti”.

ŞiHrebenciuc l-a vizitat pe Becali în arest, cu doar 24 de ore înainte ca magistraţii să ia o decizie în privinţa arestării sale.

Marţi, instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a respins cererea de revocare a măsurii de arestare a omului de afaceri. Imediat după anunţarea deciziei, acesta a făcut o cerere de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu interzicerea de a părăsi ţara, motivând că doreşte să se pregătească pentru campania electorală la alegerile parlamentare.

Gigi Becali a transformat şedinţa într-un adevărat spectacol procesul privind arestarea sa. El şi-a făcut apariţia fluturându-şi cătuşele în faţa jurnaliştilor ce-l aşteptau la instanţă.

Joi, toţi erau convin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 2 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 5 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 8 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 5 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 4 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 5 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 3 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 5 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 2 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

10°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
lun.

3°/13°
Timisoara
acum

vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°