O nouă provocare iraniană: jurnalistă americano-iraniană, condamnată la opt ani de închisoare pentru „spionaj”
Israelul spune că în câteva zile va ataca obiective din Iran, chiar şi fără aprobarea SUA
Reprezentanta României la conferinţa de la Geneva pe tema rasismului a părăsit sala în momentul în care preşedintele iranian îşi rostea discursul. „Ambasadoarea la Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva, Maria Ciobanu, a părăsit conferinţa alături de reprezentanţii celorlalte 27 de state”, a declarat, pentru Gândul, purtătorul de cuvânt al MAE. Diplomaţii au ieşit huiduindu-l pe liderul iranian, după ce acesta a acuzat Israelul şi Occidentul că „a transformat o întreagă naţiune (teritoriile palestiniene) în una fără ţară sub pretextul suferinţelor evreilor şi pentru a instaura un guvern complet rasist”.
„Sionismul personifică rasismul”, iar Europa a sprijinit aceste politici, a afirmat Ahmadinejad. Imediat după aceste cuvinte, zeci de diplomaţi s-au ridicat şi au părăsit sala, nu înainte de a-i striga liderului iranian „eşti un rasist”. Simpla invitare a preşedintelui Ahmadinejad (cel care a cerut „ştergerea Israelului de pe hartă”) la conferinţa ONU pe tema rasismului de la Geneva, de ieri, a determinat multe din statele occidentale să anunţe din start că vor boicota reuniunea.
Printre acestea se numără SUA, Italia, Germania, Olanda, Canada, dar şi Israel, al cărui Minister de Externe a denunţat conferinţa drept o farsă şi a criticat decizia preşedintelui elveţian de a se întâlni cu Ahmadinejad. Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a calificat drept „arogantă şi egoistă” boicotarea conferinţei. „Din punctul nostru de vedere, (boicotarea) relevă aroganţa şi egoismul ce se află la originea problemelor în lume”, a declarat Mahmoud Ahmadinejad în cursul conferinţei de presă.
Jurnalistă