Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iasi: Mii de ieşeni au luat Lumina Sfântă în noaptea de Înviere

Publicat in Adevarul, marți 21 aprilie 2009 · ·

Spre deosebire de alţi ani, mulţi dintre ei au făcut eforturi să rămână la slujbă până dimineaţă. Unul dintre cele mai importante momente din calendarul bisericesc a fost celebrat cum se cuvine de credincioşii ieşeni. Ca în fiecare an, aproape 1.000 de oameni s-au adunat în curtea Catedralei Mitropolitane, pentru a asista la slujba ţinută de ÎPS Teofan. „Chiar dacă în fiecare an la Mitropolie este ceva mai aglomerat decât la bisericile din cartier, prefer să vin aici pentru că slujba este mult mai frumoasă. În plus, am vrut să văd şi Familia Regală, iar vremea a fost destul de plăcută încât să merite plimbarea”, a spus Radu Pavel, student. Credincioşii au fost încântaţi şi de faptul că Lumina Sfântă a fost adusă anul acesta chiar de la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, de la Ierusalim. „Este o ocazie deosebită. Voi încerca să o ţin aprinsă cât mai mult timp pentru a ne aduce noroc şi multă sănătate”, a precizat şi Valeria Neagu, pensionară. Sute de ieşeni au venit în noaptea de Înviere şi la Mănăstirea Cetăţuia. Curtea lăcaşului de cult a fost însă neîncăpătoare pentru ei. Cu toate acestea, credincioşii au ascultat ore în şir slujba ţinută de soborul de preoţi. „O singură dată pe an ne putem bucura de Lumina Sfântă a Învierii şi-l putem simţi pe Iisus Hristos mai aproape de noi. Cel mai frumos moment al Învierii este atunci când toţi creştinii cântă împreună «Hristos a Înviat»“, a declarat pensionara Angelina Stamate. Slujba a ţinut până dimineaţă, când credincioşii au plecat spre casele lor pentru a se bucura de bucatele pregătite. Străzi blocate în preajma cimitirelor După miezul nopţii, sute de credincioşi s-au îndreptat către cimitirele din oraş, pentru a duce Lumina Sfântă şi celor dragi, trecuţi în nefiinţă. Aglomeraţiile formate au blocat însă traficul, iar poliţiştii de la Rutieră au fost nevoiţi să intervină pentru a fluidiza circulaţia. „La cimitirul «B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 58 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°