La 20 septembrie 2001, George Bush a avut un discurs prin care a anunţat că Fiecare naţiune are o decizie de luat. Cine nu este de partea noastă este de partea teroriştilor!. Preşedintele SUA anunţa astfel că statele care nu vor susţine Washingtonul în lupta împotriva terorismului ar putea deveni ţinta războiului împotriva terorismului. Pentru regimul de la Kabul, cooperarea cu SUA presupunea respectarea cererii acestora de a-l extrăda pe Osama bin Laden, solicitare neacceptată de talibani. În această situaţie, la 7 octombrie 2001, coaliţia antiteroristă din jurul SUA, formată dintr-un număr record de 49 de state, a lansat primele atacuri ale Operaţiunii Enduring Freedom cu scopul de a lichida Al Qaeda şi de a pregăti reconstrucţia statului afgan.
Regimul taliban a încetat să mai existe oficial, la 9 decembrie 2001, moment în care americanii şi aliaţii lor au început procesul de stabilizare a Afganistanului. Modelul utilizat de SUA a fost cel al democraţiilor occidentale: un regim bazat pe alegeri libere, existenţa unei pluralităţi a puterilor în stat, adoptarea unei noi legislaţii, respectarea drepturilor omului (în special pentru femei). Sarcina aliaţilor consta, practic, în reconstruirea de la zero a unui stat şi a unei naţiuni puternic devastate de războaie repetate şi guvernări totalitare, lupta împotriva contrainsurgenţei talibane regrupate în afara Kabulului şi în Pakistan şi anihilarea puterii liderilor şi miliţiilor locale.
Acordul de la Bonn, documentul convenit de comunitatea internaţională la 5 decembrie 2001, la negocierea căruia au fost prezente şi facţiunile afgane potrivnice talibanilor (Alianţa Nordului şi susţinători ai ultimului rege afgan), a prevăzut: formarea unei administraţii interimare condusă de Hamid Karzai, prezenţa unei misiuni internaţionale de menţinere a păcii la Kabul şi retragerea Alianţei Nordului din capitală, c
