Fabrica de biciclete Eurosport DHS din Deva exportă în Germania 55% din producţie. În ciuda crizei, unitatea de la Deva, deţinută de investitori chinezi, are nevoie de personal suplimentar, odată cu inaugurarea noii hale de producţie. Sursa: Remus Suciu
”60% din producţia noastră este destinată exportului. Cinci la sută merge în diferite ţări, iar 55% din producţia totală ajunge în Germania. În ultimele luni, din Germania am primit comenzi cu 8% mai mari faţă de anul trecut. De fapt, aceasta este creşterea medie a volumului de comenzi pentru lunile următoare. Cred că fenomenul se explică destul de simplu: familiile din Germania renunţă la una dintre cele două-trei maşini pe care le deţin şi o înlocuiesc cu biciclete", spune Lucian Contraş, director de vânzări la Eurosport DHS Deva.
Fabrica produce anual 450.000 de biciclete, iar administraţia spune că planurile sale referitoare la o investiţie de 2 milioane de euro într-o nouă hală de producţie nu sunt nicidecum afectate de criza economică. Unitatea are în prezent 250 de salariaţi, dintre care doar 20 chinezi, şi intenţionează să mai angajeze 50 de persoane în perioada imediat următoare.
Noua hală de producţie va fi gata în a doua parte a acestui an, iar după finalizarea investiţiei, Eurosport DHS a anunţat că va face noi angajări, fără să precizeze însă şi o cifră. Până acum, în fabrica de biciclete amintită s-au investit 18 milioane de euro.