Mărfurile produse în ţară au înregistrat scăderi importante de preţ. Cele mai mari scăderi de tarife sunt pentru servicii, cu excepţia celor exprimate în euro, şi în sectorul construcţiilor. În transportul aerian, criza a fost chiar benefică pentru călători, dar nu şi pentru companiile aeriene. Astfel, de la începutul anului, biletele de avion s-au ieftinit cu circa 30% faţă de anul trecut, ca urmare a promoţiilor introduse de companiile clasice de transport aerian, potrivit Soranei Moldoveanu, directorul general al companiei BCD Travel.
Tot pe segmentul turism, în acest an vor fi favorizaţi hotelierii şi proprietarii de pensiuni din România. Din cauza deprecierii leului în faţa monedelor internaţionale, multor români nu le va mai conveni să-şi petreacă vacanţa în străinătate şi vor prefera să meargă în concediu în România, spun operatorii din turism.
La capitolul retail, lucrurile stau bine mai mult pentru comercianţi şi producători, decât pentru cumpărători. Preţurile la alimente nu au scăzut, ba chiar s-au majorat cu circa 10% la unele dintre ele, ca urmare a deprecierii leului în faţa euro. În schimb, au crescut foarte mult vânzările de produse alimentare produse sub marcă proprie.
Acest lucru este benefic pentru fabricile româneşti de alimente şi bunuri de larg consum, deoarece aceste branduri sunt produse, în general, în ţara noastră.
Carburanţii, cu 20% mai ieftini
Declinul pieţei auto a avut un puternic efect asupra preţurilor carburanţilor, ca urmare a scăderii consumului. Astfel, dacă ţiţeiul avea în iulie 2008 o cotaţie de 147 de dolari pe baril, reculul din a doua parte a anului a adus preţul barilului la 50 de dolari, după minime de sub 35 de dolari la începutul anului.
Astfel, faţă de luna aprilie 2008, preţul carburanţilor este mai mic în prezent cu circa 20%. Ieftini