Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu:Gorjenii, tot mai puţini interesaţi de obiecte din sticlă

Publicat in Adevarul, marți 21 aprilie 2009 ·

Deşi afectată de criză, fabrica de sticlă din Târgu-Jiu va mai deschide alte două cuptoare Conducerea fabricii de sticlă din Târgu-Jiu  speră că începând cu luna august, numărul solicitărilor pe piaţă a obiectelor decorative din sticlă să crească.  Directorul fabricii Nicolae Gagiu, a declarat că 95% din producţie este destinată exportului şi doar 5% pentru piaţa internă. În ultimele luni, 7 persoane au fost trimise în şomaj. ,,Acum 5 ani aveam comenzi şi în S.U.A, dar acum din păcate Belgia este singura ţară cu care mai colaborăm. De 4 ani suntem într-o continuă criză, unul dintre motive este scăderea valorii valutei”, spune Nicolae Gagiu.

Alte două cuptoare

Deşii afectaţi de criză, în luna august a acestui an se vor mai deschide alte două cuptoare şi se vor face noi angajări. La această dată în fabrica lucrează 20 de oameni, ce produc lunar până la 6000 de obiecte decorative. Majoritatea se adresează florarilor şi magazinelor pentru cadouri. Veniturile lunare ale fabricii se situează între 15-20 de mii de euro, fonduri insuficiente raportate la costul gazelor folosite în cuptoare şi la preţul materiei prime. Gagiu se plânge că face serioase eforturi pentru a menţine fabrica pe linia de plutire mai ales în condiţiile crizei economice.

Performaţe 

În zilele de 8, 9 şi 10 mai, va avea loc la Cetate, în Dolj, Târgul regional pentru Artizanat din Oltenia, unde va fi prezentă, cu o expoziţie de obiecte decorative, şi Fabrica de Sticlă din Târgu-Jiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 23 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 28 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 28 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 3 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°