Memorialistica românească s-a îmbogăţit cu un text publicat recent de Editura Humanitas, Să nu plecăm toţi odată*, semnat de Sanda şi Vlad Stolojan (traducere din franceză de Dana Petrişor, cu o Postfaţă de Matei Cazacu şi Nicolas Stolojan).
Nepoată a scriitorului Duiliu Zamfirescu, Sanda Stolojan (n. 1919) cunoaşte Franţa din copilărie, îşi face studiile la Bucureşti şi se căsătoreşte în 1942 cu Vlad Stolojan Filipescu. Acesta din urmă face de două ori puşcărie, în 1949, apoi în 1958, ca duşman al poporului, şi este răscumpărat, în 1961, de familia sa de la Paris, împreună cu soţia şi copilul, prin intermediul unui transport de cereale.
Cei doi devin figuri proeminente ale exilului românesc de la Paris. Sanda Stolojan devine translator oficial pentru limba română al preşedinţilor Franţei şi îl însoţeşte, astfel, pe Charles de Gaulle în vizita sa la Bucureşti, din 1968. Este cofondatoare a revistei Cahiers de lEst, preşedintă a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (între 1984 şi 1990), publică volume de poezii în limba franceză, traduce Lacrimi şi sfinţi de E.M. Cioran şi un volum de poezii de Lucian Blaga. Colaborează la emisiunile Monicăi Lovinescu şi Virgil Ierunca, iar după 1990, îi apar mai multe volume de evocări şi jurnal, la Editura Humanitas. Se stinge din viaţă la puţină vreme după soţul ei, în 2005, la Paris.
În volumul Să nu plecăm toţi odată, Sanda Stolojan descrie perioada 19481961, când se instalează regimul comunist în România, oferind o mărturie extrem de preţioasă a ceea ce a fost numit obsedantul deceniu din perspectiva celor care au fost în cea mai mare măsură şocaţi de această schimbare politică: România conservatoare, dar cu idei liberale, luminată din punct de vedere intelectual..., având legături tradiţionale cu pământul, dar ataşată... unui tip de societate deschisă către Occident.
Din 1990 înc
