Curajoasă, talentată, modestă, frumoasă, cu sânge albastru şi... româncă. Rukmini Maria Callimachi (36 de ani), corespondenta Associated Press în Africa, a ajuns anul acesta în finala premiilor Pulitzer, la categoria "International Reporting".
Rukmini Callimachi a fost nominalizată pentru un set de articole în care a abordat trei forme mai puţin cunoscute de abuz asupra minorilor, care afectează zeci de mii de copii din vestul Africii. Articolele au avut un impact considerabil. Premiul Pulitzer la această categorie a revenit însă publicaţiei The New York Times, la decernarea care a avut loc luni.
Rukmini Maria Sichitiu s-a născut în Bucureşti, dar a emigrat în 1979, pe când avea 5 ani. Bunica ei este prinţesa Eufrosina Callimachi, iar finalista din acest an de la Pulitzer a decis, din admiraţie pentru prinţesă, să adopte numele de familie al acesteia.
Rukmini a lucrat la mai multe ziare importante americane şi a ajuns cunoscută datorită articolelor ei despre India, despre efectele uraganului Katrina, dar şi despre continentul african, unde lucrează acum în calitate de corespondent al Associated Press.
"Era copleşită, nu se aştepta, era foarte surpinsă, bucuroasă", spune Alison Mutler, şefa biroului Associated Press din România, care a apucat să o felicite pe Rukmini, înainte ca românca să se urce în avion cu destinaţia Nairobi, şi să se întoarcă în Africa pentru a sărbători prin... muncă.
"Este un excelent jurnalist. Şi are şi un caracter foarte frumos. Este modestă, politicoasă, fără nici un fel de «aere»" spune Alison Mutler despre colega ei, pe care a cunoscut-o chiar în urmă cu câteva zile.
"Am primit un mesaj de la şeful meu de la Londra, care e tot de origine română, că ea va veni în România, de Paşti, şi că vrea să mă cunoască", spune Alison Mutler.
Au lucrat câteva zile împreună,