Alexandru Tomescu a cantat la Stradivarius in catacombele metrolui. Zeci de oameni s-au aplecat si au lasat sa le pice din buzunar de la 1 eurocent la hartii de 50 de lei.
Am citit si ne-am bucurat ca violonistul nostru a strans mai mult decat celebrul Joshua Bell. Dar cati dintre noi vom plati biletul pentru viitorul concert al lui Tomescu?
Aceasta intrebare se adreseaza celor multi. Multimii care doar traieste romanismul, fara a se apleca asupra lui cu atentie, fara a medita asupra esentei lui. Acelora care isi doresc mai mult, iar dorinta ii azvarle in mijlocul unor altor neamuri, unde asculta o alta limba, sub alte obiceiuri.
Ne este frica de faptul ca si in Romania primeaza subcultura. Dar sa fim seriosi, nu suntem nici primii, nici ultimii. Ceea ce la noi se manifesta prin manele, telenovele si Elodii gasim si in alte parti. Peste tot exista subcultura, ca un mod alternativ de a promova prostia.
Romanul e poet chiar si atunci cand injura
Ce-i drept, cultura nu inseamna doar arta. Inseamna si traditii, educatie, mentalitate. Iar la noi, toate au dat inapoi cand am dat de prea multa libertate si fascinatie pentru occident.
Vechile valori culturale inca exista, undeva in strafundul memoriei colective. Daca pe acestea ne chinuim sa le aducem din cand in cand la suprafata, pe cele noi le lasam ascunse, uitate, impreuna cu acele cateva capete luminate care le reprezinta. La fel cum stim sa ascultam o muzica mirifica la metrou in drum spre serviciu, dar nu recunoastem a cui este mana care face Stradivarius-ul sa vibreze.
Totusi, romanul dispune de uriase resurse de spirit. Iar aceasta se manifesta, in lipsa unei elite culturale bine delimitate, prin ceea ce am putea numi subcultura de bucatarie. In esenta, romanul ramane poet, chiar si atunci cand injura.
Exista in Romania u
