În următoarea lună, Fundaţia Academia Civică va publica un volum neobişnuit: Doina Cornea Jurnal. Ultimele caiete.
Dacă ar trebui să rezum într-o singură frază succintă tema acestei cărţi, ea ar fi: de unde vine răul şi cum putem să i ne opunem. Este chiar melodia de bază, cantus firmus, cum spuneau vechii muzicieni, care revine şi la care se revine mereu, reprezentând chiar tema vieţii misterioasei fiinţe, în acelaşi timp autoare şi personaj al cărţii. Pentru că Doamna Doina Cornea (e de-a dreptul ciudat cum acest nume nu poate fi folosit fără apelativul de reverenţă) este o fiinţă stranie nu numai prin cantitatea disproporţionată de îndrăzneală pe care o conţine, ci şi prin amestecul de sfială şi severitate, de duioşie şi de lipsă de complezenţă, de compasiune şi de neînduplecare cu care priveşte în jur şi în sine însăşi. Aşa cum o apă adâncă şi limpede este întotdeauna mai misterioasă decât una tulbure, care îşi camuflează adâncimea, misterul acestei priviri constă în simplitatea cu care reuşeşte să răstoarne regulile viciate ale mentalului colectiv, redând normalităţii sensul moral şi reuşind să pună deasupra atotputerniciei răului semnul îndoielii.
Ne face plăcere să oferim în avanpremieră revistei 22 câteva fragmente din această carte care reuşeşte să completeze imaginea atât de friabilei şi atât de rezistentei Doamne care, mai bine de un deceniu, în faţa restului lumii şi în faţa propriei noastre istorii, ne-a ţinut locul tuturor. (Ana Blandiana)
17 octombrie 1988
(Reflecţii pentru nepoţii mei, când vor fi mari1)
O, nu am să vă spun cum zeci de securişti şi miliţieni mă urmăresc! Cum mă împiedică să vorbesc cu prieteni sau cunoştinţe. Cum îi terorizează pe toţi cei ce încearcă să vorbească cu mine pe stradă.
Aş vrea doar să vă spun că numai în astfel de condiţii aspre de izolare forţată, când oarba duşmănie a întregului apa
