Am întâlnit rar pe cineva cu o biografie mai tragică decât a lui Marin Iancu. A fost ofiţer de Miliţie şi Securitate, dar a vrut să protesteze în exteriorul României când i s-a părut că e tratat nedrept de superiorii săi. A devenit un duşman al regimului condus de Nicolae Ceauşescu şi a făcut ani grei de puşcărie pentru că a vrut să trimită o scrisoare la Radio Europa Liberă. La Aiud a stat în celulă cu aproape toţi cei care încercau să facă ceva concret împotriva lui Ceauşescu la începutul anilor ’80. A fost torturat şi hărţuit de foştii săi colegi. Ca şi cum suferinţa asta nu ar fi fost suficientă, la 21 decembrie 1989, fiica sa, Mioara Luiza Mirea, a fost ucisă în faţa Sălii Dalles de un glonţ tras de aproape, nu se ştie nici azi de cine. Imediat după ce a căzut Ceauşescu, Marin Iancu avea datele să fie scos în faţă de noul regim. A fost încadrat în SRI ca adjunct al lui Virgil Măgureanu şi ridicat în grad, dar a avut un şoc. Şi-a dat seama că e folosit doar ca un om de imagine şi că, în realitate, cei care decideau erau tot oamenii care fuseseră în cărţi şi pe vremea lui Ceauşescu.
Pe Marin Iancu mi-l aduceam aminte de la începutul anilor '90. Ştiam că i-a fost ucisă fata, Mioara Luiza Mirea, în faţă la Sala Dalles, la 21 decembrie 1990. Mai aflasem că a fost deţinut politic şi, lucru bizar pentru epocă, ofiţer în Ministerul de Interne.
L-am întâlnit acum puţin timp la redacţie, venise să ceară acordarea unor drepturi pentru un fost coleg de detenţie. M-am invitat la el acasă pentru a povesti pe larg despre biografia sa. Generalul Iancu mi-a făcut impresia unui om cinstit, posesor al unui destin absolut tragic.
● Jurnalul Naţional: De unde începe "cariera" dumneavoastră de protestatar anticeauşist? Ştiu că eraţi miliţian...
● Marin Iancu: În anii '70 eram ofiţer la miliţia de circulaţie. Chiar dacă er
