Casa Artmark a organizat zilele trecute Licitaţia de Primăvară care a adus în atenţia colecţionarilor şi iubitorilor de artă tablouri aparţinând celor mai renumiţi 80 de artişti români. Preţurile de pornire ale operelor de artă plastică clasică, modernă şi contemporană oferite spre vânzare au însumat circa 400.000 de euro, însă valoarea de piaţă a acestora se apropie de un milion de euro.
Sala Atlas a Hotelului Radisson a fost plină-ochi de specialişti în istoria artei sau în piaţa de artă, colecţionari, galerişti sau simpli curioşi care au venit la acest eveniment; din păcate, rezultatul nu a fost unul favorabil pentru organizatori. Din cele 108 lucrări care au fost expuse la vânzarea publică, 61 nu şi-au găsit cumpărători. Însă pe primul plan, din punct de vedere numeric, s-au situat operele cu preţuri mici, a căror licitare a început, în general, de la mai puţin de 1.000 de euro.
BĂTĂLIE
Printre cele mai valoroase tablouri dintre cele 45 care şi-au găsit cumpărători s-au numărat "Coroniţa de flori" de Friederich Miess, adjudecat cu 20.000 de euro, "Marină" de Gheorghe Petraşcu, vândut cu 18.000 de lei, "Om cu lingură" de Corneliu Baba, achiziţionat cu 15.000 de euro, "Pagode de Kurodani" de Samuel Mutzner, la 13.000 de euro, "Peisaj industrial" de Alexandru Ciucurencu, la 10.500 de euro, "Primăvara" de Constantin Piliuţă, la 5.000 de euro, sau "Natură statică cu paletă" de Ion Pacea, la 4.500 de euro. Cea mai valoroasă lucrare a fost de această dată "Pahar cu flori", semnată de pictorul Nicolae Grigorescu, adjudecată la preţul de pornire de 25.000 de euro.
Spiritele s-au încins la licitarea poziţiei numărul 44 "Femeie în fotoliu" de Aurel Bordenache, care a cunoscut cea mai spectaculoasă creştere de preţ, fiind cumpărată la 8.000 de euro, în condiţiile în care preţul de pornire a fost de 1.800 de euro.
Sub va