În Serbia, Paştele românilor poate fi considerat o redescoperire. Se regăsesc ei, redescoperă Biserica. Între obiceiurile precreştine şi cele bisericeşti, românii aleg cumva calea de mijloc. Institutul Cultural Român a iniţiat proiectul "Mediateca Românilor din Timoc", parte a unui program mai amplu, menit să-i aducă pe Românii din Timoc mai aproape de România, mai aproape de cunoaşterea celor din ţara noastră.
Paştele în Timoc este doar una dintre lecţiile pe care le putem învăţa despre cei de-un sânge cu noi, din Timoc. Sunt 154 de sate româneşti şi 46 mixte. Aici vorba-i dulce, oamenii primitori. O parte a satelor româneşti pare să aibă strămoşi din Banat, cealaltă parte, din Oltenia.
Într-o zonă cu dealuri, cu văi, cu verde bogat de-ţi fură ochii ori păduri arse, încremenite. Aproape an de an se dă foc la vegetaţia pădurilor, să renască şi mai frumoasă, mai bogată. Nici mai buni, nici mai răi decât restul românităţii, timocenii formează totuşi o populaţie aparte. Dornici de vorbă, de stat la poveşti şi întotdeauna cu ibricul de "cafă", de cafea, pregătit pentru oaspeţi. Să nu bei o cafă aduce a jignire.
SOMNUL CELOR LEGĂNAŢI
Aproape în fiecare casă, dacă nu chiar în fiecare, cultul morţilor este nu doar o parte din voinţa sufletului, ci şi o datorie transmisă din generaţie în generaţie. Grija pentru cei ce s-au dus nu se stinge niciodată. Vremea vălureşte, dar "femilia" nu se pierde niciodată.
Celor plecaţi din astă lume de păcat li s-ar putea spune "Cei legănaţi". Sicriului i se spune aici "Leagăn" ori "Sănduc"... Fie praznice, sărbători de peste an ori cele două mari sărbători, Paştele sau Crăciunul, nimic nu se face pentru cei vii până nu s-a făcut mai întâi pentru cei morţi, plecaţi spre Judecată.
Se crede la românii din Timoc că în preajma Paştelui, din Joia Mare şi până la sfârşitul Săptăm