Latifundiarul l-a cunoscut pe poliţistul care-l supraveghează şi a continuat, în faţa Poliţiei Ilfov, „spectacolul” cu care a adus audienţă televiziunilor. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Gigi Becali a făcut, ieri-dimineaţă, prima „vizită” la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, unde va fi obligat să se prezinte de două ori pe săptămână - marţea şi joia -, cel puţin până la finalul anchetei care-l vizează. „I s-a stabilit un program strict. Nu are voie să treacă «graniţele» Capitalei şi ale judeţului Ilfov, nu are voie să ia legătura nici cu victimele, nici cu complicii săi, acuzaţi în cauză. În caz contrar, poliţistul care-l supraveghează va cere instanţei arestarea sa”, au explicat surse judiciare.
În curtea Poliţiei Ilfov, latifundiarul a făcut, ieri, din nou, spectacol. Flancat de jurnalişti, Becali a continuat, în stilu-i caracteristic, să facă declaraţii cu „sare şi piper”, spre deliciul câtorva trecători, care s-au oprit amuzaţi ca să-l vadă de aproape. „Spune, mami, «trăiască Gigi Becali»!”, îşi îndeamna copilul din braţe o femeie oprită ca la circ.
„Plec, voi, pac, după mine!”
La finalul întâlnirii cu poliţiştii, finanţatorul din Ghencea şi-a continuat povestea „amintirilor din închisoare”, negând că ar fi vărsat vreo lacrimă, aşa cum au spus unii: „Eu sunt leu! Becali nu plânge la suferinţă, Becali plânge de bucurie!”.
Şi, ca să fie sigur că nu va ajunge iar după gratii, latifundiarul le-a propus un târg jurnaliştilor „care l-au ajutat”. „Ce rugăminte am?! Mă, voi, de exemplu, din presă, care aveţi o maşină care să stea după mine şi plătesc?! Plec, voi, pac, după mine!”, a spus Becali, convins că hoţii se pot fotografia în faţa casei sale, furnizând astfel anchetatorilor o probă care să-i conteste „cuminţenia” după eliberare.
Despre mândria de a fi român
Cât despre