* miile de brăileni care au mers la biserică să ia lumină au fost, parcă, mai puţin zgomotoşi şi mai cuviincioşi decât în anii trecuţi
Brăilenii au ieşit din case cu miile, în Noaptea Învierii, pentru a lua lumină de la bisericile oraşului. Parcă mai puţin zgomotoşi şi mai cuviincioşi decât în anii trecuţi, credincioşii au aşteptat ca preoţii să le ofere, din vârful lumânărilor de ceară, flacăra ce simbolizează învierea Domnului Iisus.
La miezul nopţii, lumea a rostit "Adevărat a înviat!" şi mii de steluţe de foc au înflorit în căuşul palmelor, răspândindu-se de la un creştin la altul. După ce s-a împărţit lumina, în preajma bisericilor s-a făcut linişte. Cei mai mulţi dintre brăileni s-au întors acasă, dar au fost şi destui credincioşi care au rămas să asiste la slujba religioasă până la capăt.
Anul acesta, foarte mulţi brăileni au preferat să ia lumina de la catedrala "Naşterea Domnului" din Bariera Călăraşilor, a cărei construcţie aproape s-a isprăvit, la mai bine de 15 ani de când s-a aşezat prima piatră la temelie.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de instalaţiile luminoase aprinse de Primărie pe Calea Călăraşilor, B-dul Dorobanţilor şi alte artere importante ale municipiului. * miile de brăileni care au mers la biserică să ia lumină au fost, parcă, mai puţin zgomotoşi şi mai cuviincioşi decât în anii trecuţi
Brăilenii au ieşit din case cu miile, în Noaptea Învierii, pentru a lua lumină de la bisericile oraşului. Parcă mai puţin zgomotoşi şi mai cuviincioşi decât în anii trecuţi, credincioşii au aşteptat ca preoţii să le ofere, din vârful lumânărilor de ceară, flacăra ce simbolizează învierea Domnului Iisus.
La miezul nopţii, lumea a rostit "Adevărat a înviat!" şi mii de steluţe de foc au înflorit în căuşul palmelor, răspândindu-se de la un creştin la altul. După ce s-a împărţit lumina, în preajma bisericilor s-