Domnul Ionescu, fost salariat al unei intreprinderi de constructii, se muta la tara. Are 30 de ani, nu s-a casatorit si si-a sunat in Vinerea Mare matusa (care sta intr-o comuna de langa Bucuresti) s-o intrebe daca-l primeste pe perioada nelimitata, ca nu mai are din ce trai in Capitala. A ramas fara serviciu, dupa ce firma de constructii la care lucra a dat faliment. Banca il suna la fiecare doua zile sa-l intrebe cand isi returneaza datoriile, scrie Dan Popa pe blogul sau.
Ionescu spune ca nici vorba sa datoreze cat spune banca. De cealalta parte, bancherii ii pun pe masa contractul semnat de el si alte hartii din care rezulta ca Ionescu e de fapt dator vandut.
La un moment dat, a vrut chiar sa se arunce de pe o schela de pe santierul pe care lucrase, dar l-au vazut doi fosti colegi si l-au luat la o bauta, explicandu-i ca viata-i o tarfa si ca nu merita platit pretul suprem pe care-l cere. Mailul lui m-a miscat. De aceea il public, cu acordul lui Ionescu, caruia i-am schimbat evident, numele.
“Pe cand lucram, castigam echivalentul a 1.040 de euro. Un salariu bunicel pentru Romania. Totul a inceput insa, prin 2006”, spune Ionescu. Ca sa ajunga la santierul pe care tocmai se angajase, a facut un credit de 9.000 de euro, din care si-a luat o masina.
“Plateam o rata de 175 de euro, lunar. Nu intarziasem niciodata, ca aveam de unde plati. Dupa doi ani, masina a inceput sa ma lase. Era normal, mergeam cu ea prin toate hartoapele Bucurestiului… in fine. La credit, cei de la banca mi-au spus ca mai am de rambursat 4.200 de euro. De unde 4.200?, i-am intrebat, ca trei ani de zile le dadusem cate 175 de euro lunar, iar in primele luni cate 230. Socotisem pe hartie, pana in momentul acela le-am virat in conturi vreo 8.000 de euro, din 9.000 luati in total. In fine… voiam sa imi schimb masina asa ca n-am facut scandal. M-am dus si
