Vladimir Tismăneanu: "S-a scurs un an de la încetarea din viaţă a celei care a fost cea mai credibilă voce a liberalismului anticomunist românesc, Monica Lovinescu."

Împreună cu Virgil Ierunca, alături de Noel Bernard, Vlad Georgescu, Emil Hurezeanu, Nestor Ratesh, Gelu Ionescu, Nicolae Stroescu, N. C. Munteanu, Şerban Orescu, Monica Lovinescu a ţinut treze idealurile libertăţii în timpuri ce păreau să îndemne mai degrabă la o stoică resemnare. Când nu puţini alegeau calea compromisurilor ignobile, emisiunile ei au vorbit despre şansele gândirii autonome într-un univers întemeiat pe neadevăr. Graţie Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca, limba românească şi-a păstrat tâlcurile sale fireşti, ameninţate de vacarmul propagandistic susţinut de trâmbitaşii dictaturii.

Nimic nu a contat mai mult pentru Monica Lovinescu decât salvarea memoriei. Ştia că obiectivul principal al totalitarismului este distrugerea amintirii, parazitarea şi infectarea interiorităţii cu virusul duplicităţii şi laşităţii. A scris pagini de o rară luciditate despre situaţia vieţii intelectuale atât din Vest, cât şi din lumea comunizată. Eroii săi, intelectualii cu care s-a identificat, s-au numit Koestler, Arendt, Vasili Grossman, Soljeniţân, Jeanne Hersch, Milosz, Camus, Orwell, Souvarine, Ionesco. S-a identificat întru antigonică suferinţă, ea care îşi pierduse mama în temniţele comuniste din România, cu Nadejda Mandelstam, al cărei soţ, marele poet Osip Mandelstam, pierise în Gulag. A scris răscolitor despre poemul Requiem al Annei Ahmatova şi despre Jurnalul fericirii de N. Steinhardt, a salutat fiecare gest de curaj al intelectualilor români (Paul Goma, Dorin Tudoran, Dan Petrescu, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana), s-a solidarizat cu cei care apărau valorile spiritului (N. Manolescu, Al. George, Gh. Grigurcu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu).

A scris texte