«Ideea unui principiu unitar de salarizare a fost pur şi simplu batjocorită în ultimii ani, pentru a putea fi plătită clientela politică.» Sistemul de salarizare din România a încetat să mai fie, de vreo doi ani, atributul puterii executive, adică al Guvernului. Salariile se stabilesc în justiţie. Judecătorii decid ce salarii trebuie mărite, ce sporuri trebuie achitate retroactiv, chiar dacă ele fuseseră incluse în salariul de bază, şi cine să beneficieze de priv

«Ideea unui principiu unitar de salarizare a fost pur şi simplu batjocorită în ultimii ani, pentru a putea fi plătită clientela politică.»

Sistemul de salarizare din România a încetat să mai fie, de vreo doi ani, atributul puterii executive, adică al Guvernului. Salariile se stabilesc în justiţie. Judecătorii decid ce salarii trebuie mărite, ce sporuri trebuie achitate retroactiv, chiar dacă ele fuseseră incluse în salariul de bază, şi cine să beneficieze de privilegii. S-a început cu salariile judecătorilor: ei dădeau statul în judecată, tot ei judecau dacă merită să primească sporuri şi majorări. Evident, era vorba de un clar conflict de interese, de un conflict între puterile statului.

Dar, pentru că ministrul Justiţiei, indiferent de nume, era şi avocat şi spera să se întoarcă în avocatură, nu dorea să fie ţinut minte de judecători ca fiind cel care s-a pus în calea fericirii lor în ziua de salariu. În consecinţă, nu a fost reclamat la Curtea Constituţională acest conflict între puterea judecătorească şi cea executivă. Aşa că sentinţele au curs gârlă şi toate erau favorabile majorării veniturilor salariale. Ce mai conta câţi bani sunt la bugetul de stat, judecătorii erau generoşi! După ce s-au obţinut aceste majorări, dacă vrei să reduci aceste salarii nu mai poţi, pentru că se aplică principiul dreptului deja câştigat şi se ajunge iar în instanţă.

Dar nu numai statul a păţit a