Elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci" sărbătoresc în perioada 21 - 25 aprilie, aniversarea a 38 de ani de când instituţia de învăţământ poartă numele geologului Gheorghe Munteanu Murgoci. Seria evenimentelor dedicate Zilelor colegiului a debutat ieri, în sala de sport, cu "Târgul elevilor".
Au participat şapte clase şi au fost expuse spre vânzare obiecte decorative, băuturi răcoritoare, dulciuri şi mâncăruri. S-au strâns 900 de lei. Banii vor ajunge la copiii şi bătrânii din căsuţele de tip familial de la Bărăganu, Însurăţei şi Făurei. De la eveniment nu au lipsit nici edilul şef, Aurel Simionescu şi cei doi viceprimari, Doiniţa Ciocan şi Stănel Necula. Târgul elevilor a fost o întâlnire informală, organizată de elevele Raluca Tătaru şi Carmen Bănuţă, de la clasa a X-a E. Sponsorii evenimentului au fost Lecom şi Capricio.
Tot ieri, în amfiteatrul mare, au fost lansate volumul de povestiri semnat de Irina Vasile şi coordonat de profesorii Viorel Mortu, Tatiana Bercariu şi Florica Lefter, revista şcolii "Muguri", revista "Tenn It", volumul "Viaţa ca o virgulă", semnat de colectivul clasei a XI-a D, coordonat de profesorul Camelia Munteanu şi revista catedrei de limba engleză "Celebrating English". De asemenea, s-a mai desfăşurat un concurs de site-uri şi unul de Database Modelling, coordonat de profesorii Cristina Anton, Florin Marin şi Florica Lefter.
De la ora 13.30, în sala de sport s-a derulat concursul "Street ball".
Astăzi, de la ora 10.00, în laboratorul de istorie are loc dezbaterea "Brăila ieri şi astăzi". Mai sunt programate activităţile "Dialogul artelor", prezentarea proiectelor "În arena Murgoci", lansarea revistei "Tic Tac" şi concursul "ECDL - permis pentru viitor". În sala de sport se va juca tenis de masă şi şah. De la ora 14.00, în amfiteatru are loc un spectacol de scenete şi