Să vinzi maşini fără să le produci. Acesta este planul ambiţios şi neobişnuit al celor de la Black Oak, un fond de investiţii american care vrea să preia marca Saturn de la General Motors, companie ameninţată tot mai mult de faliment. Planul Blak Oak este simplu: nu va conserva din Saturn decât marca şi reţeaua de distribuţie. Astfel că siturile de producţie vor fi închise mai devreme sau mai târziu. Întrebarea firească este acum: unde vor fi produse maşinile care vor fi
Să vinzi maşini fără să le produci. Acesta este planul ambiţios şi neobişnuit al celor de la Black Oak, un fond de investiţii american care vrea să preia marca Saturn de la General Motors, companie ameninţată tot mai mult de faliment.
Planul Blak Oak este simplu: nu va conserva din Saturn decât marca şi reţeaua de distribuţie. Astfel că siturile de producţie vor fi închise mai devreme sau mai târziu.
Întrebarea firească este acum: unde vor fi produse maşinile care vor fi vândute?
Pentru un timp, fondul de investiţii se va folosi de uzinele deja existente, pe care GM le va păstra timp de trei ani, după care Black Oak va cumpăra automobile făcute de producători străini, pe care le va aduce sub marca Saturn. Mai exact, producătorul se va concentra pe "modele ecologice, electrice sau care consuma puţin", a explicat pentru presă John Pappanastos, purtător de cuvânt al fondului. Pe scurt, exact ce nu produc acum americanii.
În final, după ce a scăpat de costurile fixe legate de închirierea fabricilor, noul Saturn nu va avea nevoie decât de minimum 100.000 de unităţi vândute anual pentru a fi rentabil.
Analiştii nu cred însă în planul Black Oak. Argumentul: se va pune problema timpului livrării. Fondul american intenţionează să se alieze cu producători chinezi sau indieni. Aşadar, maşinile trebuie să fie aduse în America cu un cargo, ceea ce înseamnă câteva săptămâ