Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Daminuta o sprijina pe EBA la europarlamentare

Publicat in Cancan, miercuri 22 aprilie 2009 ·

FAN. Cristi Daminuta este alaturi de Elena Basescu in cursa acesteia pentru euro-parlamentare Fotbalistul lui Inter Milano o apreciaza foarte mult pe fiica presedintelui Traian Basescu si ii indeamna pe romanii din Cizma sa o voteze la alegerile din 7 iunie.

Diana Beciu

In mai putin de doua luni romanii ii vor alege pe cei pe care ii vor trimite sa reprezinte tara noastra in Parlamentul European. Legea prevede ca, indiferent de numarul alegatorilor care se prezinta la vot, alegerile sunt validate. De aceea fiecare vot conteaza. Asa a gandit si fotbalistul lui Inter, Cristi Daminuta, care se ofera voluntar sa faca lobby pentru Elena Basescu. "O admir foarte mult, mai ales dupa ce a acceptat sa candideze din postura de independent, fara a avea sprijinul tatalui ei. Nu am avut ocazia sa o cunosc personal, am vazut-o o singura data, de la distanta, intr-un loc public, dar nu mi-am permis sa fac vreun gest care ar putea fi interpretat aiurea. In schimb, o urmaresc mereu la televizor si cred ca ne-ar reprezenta cu brio in Europa. E nevoie de tineri peste tot", a declarat Daminuta, care va incerca sa-i determine pe toti romanii din Milano sa fie alaturi de EBA.

Trage sa debuteze in Serie A

Referitor la relatia fulgeratoare cu Ramona Gabor, Daminuta s-a ferit sa intre in amanunte. "Tinem legatura prin telefon. Ne vom vedea cand voi ajunge la Bucuresti. Deocamdata trag tare sa revin dupa accidentarea pe care am suferit-o. Mai sunt cateva etape, Inter e aproape campioana in Serie A si, cine stie, poate voi avea si eu o sansa!", a declarat Daminuta, care spera sa debuteze in prima liga italiana.

FAN. Cristi Daminuta este alaturi de Elena Basescu in cursa acesteia pentru euro-parlamentare Fotbalistul lui Int

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°