"Educarea educatorilor" este o sintagmă extrem de importantă, folosită pentru prima dată în spaţiul public de un oficial, mai precis de senatorul Cristian Ţopescu. Acesta se referea la faptul că profesorii de educaţie fizică ar trebui mai întâi ei învăţaţi importanţa activităţilor extracurriculare, şi abia apoi ar trebui să se gândească soluţii pentru atragerea elevilor către orele de sport realizate ca activităţi extracurriculare.
Ideea de a duce orele de sport în zona activităţilor extracurriculare, va avea, cred eu, două mari avantaje: profesorul va fi obligat să facă ore atractive pentru a avea elevi, iar elevii vor învăţa să iubească sportul, chiar şi cei care nu au făcut acest lucru până atunci. În această ecuaţie este esenţială atitudinea profesorului, care nu mai poate fi doar un funcţionar care semnează ora făcută.
În sistemul de învăţământ, în fond, totul pleacă de la profesor, de la învăţător. Dacă învăţătorul renunţă la orele de sport pentru ore suplimentare la matematică sau limba română, şi la gimnaziu elevul va face la fel. La liceu, un elev care a cam "sărit" peste orele de sport până atunci va găsi soluţii pentru a obţine scutiri medicale. Faptul că ministrul Andronescu a tăiat în carne vie planurile cadru, trecând la extracurriculare sportul, pentru ca elevii să aibă mai puţine ore este, din punctul meu de vedere, un lucru foarte bun. Nu poţi face învăţământ de calitate cu elevi obosiţi şi plictisiţi. Însă această reformă nu ar trebui să se oprească aici.
Un învăţământ de calitate presupune ca la final, "produsul" să fie viabil pe piaţa muncii. Astăzi, dacă nu îţi place activitatea desfăşurată la locul de muncă şi nu ai un dram de talent pentru ea, nu ai nicio şansă pentru obţinerea performanţelor, şi, în final, a banilor. Logica firească ar fi ca sistemul de învăţământ să descopere în elevi ceea ce le place şi să l
