Nea Ilie păşeşte anevoie prin noroaiele făcute de ploaia care cade mărunt şi sâcâitor. Se-ntoarce de la o înmormântare, de undeva din sat, din Grindeni. Are 92 de ani, a făcut războiul şi încă citeşte fără ochelari din Sfânta Scriptură.
Încălţările alunecă uşor pe pământul îmbibat cu apă. Urma lăsată de ghete dăinuie o vreme înainte să fie înghiţită de picăturile care se-adună. Nea Ilie calcă cu grijă, fără teama ploii. Deschide uşa de la sala rece şi goală, cu ciment pe jos, şi îşi lasă lucrurile primite de pomană la înmormântare. „Dumnezeu să-mi trimeată sfârşit, că e greu“, rosteşte fără şovăire. „E greu cu viaţa de bătrân“, adaugă apoi, parcă justificându-şi gândul. A rămas singur nea Ilie, dar în ultimii ani s-a apropiat mai mult de Dumnezeu şi de biserică. Duminica şi la sărbători cântă laolaltă cu părintele. Nu mai vede aşa bine ca în tinereţe buchiile, dar reuşeşte să citească fără ochelari. „Am făcut războiul, eram în Regimentul 17 Infanterie. M-am întors acasă din Rusia degerat. Am făcut băi cu apă de la Gighera şi mă desfăcusem, da’ trebuia să nu mai plec iarna, să nu mai stau în ger. Apăi, eu am muncit şi la pădure, am făcut şi cărămizi, am făcut agricultură. Când mergeam cu nevasta la câmp şi se punea ploaia, îi spuneam să se ducă la car, că era acoperit, şi rămâneam eu să termin treaba. Da’ nici ea nu stătea acolo, că n-avea stare, săpa pe lângă car, în ploaie. N-am ţinut cont de sfaturile medicilor. În apa aia cu sulf, domnul doctor Marinescu mi-a spus să stau prima dată 10 minute, apoi 20 şi pe urmă 30. Da’ eu am stat de la-nceput o juma’ de oră şi-a ieşit de pe mine cum e marmelada. Are mult sulf şi e bună şi de băut“, povesteşte aproape pe nerăsuflate.
De Paşte şi de Sfânta Maria
Acum, puterile nu-l mai ţin să muncească pământul. Ca să scape de urât, nea Ilie Turnagiu îşi face de lucru prin curtea din faţa casei, a
