Nimeni nu si-a propus, la Banca Nationala, sa reinventeze roata. Pentru ca, in mod cert, Romania nu va trece la euro pe o cale originala. Va urma, desigur, calea pe care au pasit spre moneda unica acele tari din lotul 1 mai 2004 ce au sustinut deja acest examen. Experienta altor tari, intre care a Sloveniei si Slovaciei, bunaoara, ne poate fi de folos. In sensul cel mai sanatos cu putinta: acela ca ar fi o nesabuinta sa fortam lucrurile si sa incercam transformarea leului in euro inainte de a indeplini toate criteriile. Cat priveste momentul optim, BNR a infatisat deja un posibil calendar, pe care l-a discutat cu Guvernul. Decizia va fi luata insa de comun acord cu autoritatile UE.

Voci nu prea numeroase, dar influente, se arata insa alarmate ca momentul propus (anii 2014-2015) ar fi mult prea indepartat. Si nu se dau inapoi sa afirme ca e cazul sa ne grabim, sa trecem mai repede la euro, poate chiar imediat. Fiindca moneda noastra, raportata la moneda unica, ne tine sub sabia riscului de curs valutar.

Acesta e cantecul de sirena. O chemare stranie catre renuntarea grabnica la leu si adoptarea euro. Numai in acest fel, spun avocatii fortarii timpului, marfurile noastre ar deveni competitive in afara tarii iar exportul romanesc ar creste vizibil. Au oare dreptate?

Cursul leu-euro il stabileste piata, tinand seama de realitatile din acest moment: cata valuta e ceruta, cata valuta e oferita la schimb, contra lei. Ambii indicatorii exprima realitatea de zi cu zi. Alti indicatori, cum ar fi deficitul balantei de plati, rata inflatiei, eficienta, productivitatea, PIB-ul si asa mai departe, exprima cauze ce produc efecte pe termen lung. Din toti acesti factori se intrupeaza vantul ce sufla in panzele cursului valutar. Determinand atat directia de mers, cat si nivelul pana la care urca sau coboara. Sau momentul in care se produce o miscare sau alta. D