În "epoca de aur" a comunismului, Ungaria era una dintre principalele destinaţii de vacanţă pentru mulţi dintre românii care aveau "norocul" să treacă graniţele ţării. La fel, un important număr de turişti unguri se bucurau de binefacerile plaiurilor mioritice, mai ales că, din punct de vedere gastronomic, România era foarte darnică cu toţi cei care-i treceau pragul.
Mai rău era de cei care erau nevoiţi să trăiască zi de zi în România şi pentru care procurarea alimentelor era de multe ori un joc la loterie. Astfel, "Ghidul orientativ - preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Turismului, descrie amănunţit dorinţele culinare ale turiştilor unguri.
Prima trăsătură esenţială este preferinţa pentru mâncărurile grase, specialităţile de carne afumată fiind la mare căutare. Pe de altă parte, condimentele sunt şi ele foarte importante, boia de ardei iute fiind secretul care conferă preparatelor un gust specific unguresc. Gulaşul şi papricaşul, două dintre bucatele tradiţionale ungureşti, au în componenţă carne mai grasă de porc sau pui, smântână, boia, iar sosul este îngroşat cu făină. Am putea spune că ungurii ştiu să mănânce bine, deşi s-ar putea crede, din punctul de vedere al nutriţioniştilor moderni, că această alimentaţie nu este totuşi foarte prietenoasă. "În bucătăria ungurească sunt preferate preparatele grase, îngroşate cu făină, iar pentru a mări cantitatea de grăsimi se pune multă smântână, care se adaugă numai preparatelor cu carne şi la cele numai cu legume."( "Ghidul orientativ - preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti"). De asemenea, o parte dintre supe au un gust uşor dulceag, obişnuindu-se să se adauge câteva firişoare de zahăr. "Porklotul", "Halaszle" sau "Lecso" sunt câteva dintre specialităţile consistente care se regăsesc în restaurantele cu specific unguresc. Pe
