Violonistul Corneliu Cristea a prilejuit melomanilor orădeni întâlnirea cu mulți artiști români și străini foarte bine cotați.

Primele taine ale viorii le-a aflat de la părinții săi, care erau învățători în Sântandrei și cântau la acest instrument. „Am început vioara pe la opt ani, cu mama”, își amintește Corneliu Cristea. În 1965, la înființarea Liceului de Artă din Oradea, părinții l-au înscris la școală la oraș. A făcut naveta. Față de alți copii muzicieni, el nu a urât niciodată instrumentul. „Primii pași au fost mai dificili, dar și părinții și profesorii pe care i-am avut m-au ajutat să îndrăgesc vioara. A devenit pasiune ceva mai târziu”, povestește Corneliu Cristea. După absolvirea facultății a aterizat pe malurile Begăi. „Am fost repartizat la Timișoara împreună cu alți șase colegi de an. Eram foarte tineri și entuziaști”, spune nostalgic directorul.

Oradea și o nouă aventură

S-a întors în Oradea în 1976. „Mi-era dor de părinți și de casă”, explică el simplu. A ajuns șef de compartiment la vioara a doua și a ocupat această poziție până în 1998. A cântat cu toți marii dirijori și instrumentiști români, dar și cu cei străini care alegeau să concerteze în România. „Remus Georgescu era în apogeul carierei, Paul Popescu, Mandeal, maestrul Simon”, și nu știe unde să se oprească din enumerat. Dintre dirijorii străini, rușii i-au lăsat o impresie deosebită. „Au o școală de dirijat extraordinară”, spune el cu admirație. Corneliu Cristea a apărut ca solist doar în recitaluri de muzică de cameră. În orchestră a acompaniat mari muzicieni, de la violoniștii Ion Voicu și Ștefan Ruha sau Igor Oistrah, la pianiști, celiști. Calitatea de violonist l-a ajutat să observe altfel geniul muzical al colegilor soliști. „Cu fiecare experiență cu mari artiști, am descoperit alte fațete ale pieselor arhicunoscute, la care nu m-am gândit niciodată, deși c