Inca din copilaria petrecuta in Bucovina am observat pacea care se instaura in atmosfera in perioada sarbatorii Pastelui. Ajuns ulterior in alte orase ale tarii, nu puteam sa nu fiu atent: aceeasi pace, de o sorginte cu totul aparte, pluteste pana si in aglomeratul Bucuresti.
"Pace va las voua, pacea Mea v-o dau; nu precum v-o da lumea v-o dau Eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se infricoseze", spune Iisus catre ucenici la ultima Cina (vezi Ioan 14, 27). Se tot vorbeste despre Bucuria lui Iisus, despre Smerenia Sa (gratie Sf. Siluan Athonitul), despre Pace. In mod evident, aceste forme de bucurie, smerenie, pace nu sunt nicidecum obisnuite. Intensitatea lor este adusa la apogeu, caci sunt traite si impartasite de Fiul lui Dumnezeu.
Mi s-a intamplat odata sa ajung doar pentru un weekend la mare. Aflat intr-o statiune precum Eforie Nord, trebuie sa faci slalom printre ofertele kitsch si cele cu adevarat interesante, atractive. Doritor de liniste, cam greu gasesti tocmai aici o oaza. Seara am luat masa la una din nenumaratele terase aflate una langa alta pe malul marii. Intre noi si mare nu mai era decat plaja, astfel incat atmosfera se voia feerica. Din pacate, toate terasele din apropiere – a noastra nu mai putin – se concurau nu numai in oferte culinare, ci si in cele (pseudo) muzicale. Rezultatul a fost un talmes-balmes: de la masa noastra se auzeau suprapus cel putin trei-patru melodii. Dupa ce am scapat de supliciu, am facut o lunga plimbare de seara chiar pe malul marii, lasandu-ne picioarele mangaiate de apa. Dar si auzul. Fiindca, de aceasta data, intre noi si nenumaratele terase era plaja, cum am spus. Muzica predominanta era acum muzica valurilor care se sparg de mal. Tot ceea ce produceau mai mult sau mai putin muzical terasele cu pricina parea undeva foarte departe si insignifiant in comparatie cu simfonia marii.
@N
