Proprietarii de pensiuni spun că „Paştele în Bucovina”, iniţiat de şeful Consiliului Judeţean a atras puţini turişti
Primăria va plăti 4.000 de euro pentru omologarea oului drept record mondial. Suma se adaugă celor 10.000 de euro plătiţi deja pentru confecţionarea lui.
„Oul lui Flutur” nu a fost înregistrat de Guiness Book, ci de o organizaţie similară, World Records Academy. Până ieri însă, aceasta nu publicase încă pe site-ul propriu, http://www.worldrecordsacademy.org/, prezentarea oului uriaş din centrul Sucevei. Edilii suceveni au susţinut că au investit zeci de mii de euro în campania „Paştele în Bucovina”, tocmai în ideea că vor trezi interesul turiştilor faţă de această regiune.
Pe de altă parte, proprietarii de pensiuni sunt dezamăgiţi de impactul campaniei iniţiate de Gheorghe Flutur. „Programul Consiliului Judeţean nu ne-a adus mai mulţi clienţi. Aş putea spune că anul acesta au fost mai puţini turişti decât anul trecut”, a spus Ilie Cenuşă, administrator la Pensiunea „Mădălina” din Putna.
Cei mai mulţi turişti care au venit anul acesta în Bucovina sunt „de-ai casei”, adică cei care vin an de an. „Cei care au venit sunt clienţi vechi din partea de sud a ţării, iubitori de Bucovina. Turiştii noi, din alte ţări, au avut rezervările făcute cu mult timp în urmă, înainte să se lanseze programul «Paştele în Bucovina»”, a afirmat Gabriela Maxim, proprietara Pensiunii „Dor de Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc.
Flutur nu comentează
Alţi patroni recunosc că au avut clienţi mai mulţi ca în anii anteriori, dar spun că acest fapt s-a datorat auto promovării. „Au fost mai mulţi turişti decât anul trecut la pensiunea noastră, dar nu au venit pentru «Paşte în Bucovina»”, a arătat Manuel Vaman, administrator la Pensiunea „Lulu” din Vatra Moldoviţei.
Şeful CJ Suceava a refuzat să comenteze cele afirmate de proprietarii de p