Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul minim ar putea ajunge la 1.600 de lei, în următorii ani

Publicat in Adevarul, joi 23 aprilie 2009 ·

Salariul minim pe economie ar putea ajunge în următorii ani la 1.500 - 1.600 lei, ceea ce va reprezenta "cam 50%" din salariul mediu pe economie, a declarat ieri ministrul Muncii, Marian Sârbu. " Salariul de 600 lei ar putea creşte cu o proporţie semnificativă şi ar putea ajunge, după părerea mea, în următorii ani la 15-16 milioane lei (vechi - 1.500-1.600 lei n.r.). Salariul minim pe economie ar trebui să ajungă, într-o perioadă relativ scurtă de timp, adică în aproximativ patru ani de zile, pentru că a fost un plan proiectat pentru intrarea României în zona euro, cam la 50% din salariul mediu pe economie ", a spus Sârbu miercuri seară la Realitatea Tv.

În ce priveşte salariile mici ale angajaţilor care muncesc la patron, ministrul muncii a afirmat că Guvernul are două pârghii pe care le poate folosi în această situaţie: prima - "de a folosi, prin Hotărâre de Guvern, salariul minim pe economie, şi a doua - de a încuraja legislaţia muncii, de a încuraja formarea de sindicate, de a încuraja principiul negocierii, astfel încât să existe între patron şi salariaţi un echilibru".

Anterios, Marian Sârbu declarase că Guvernul va lua în discuţie posibilitatea creşterii salariului minim pe economie de la 600 lei la 700 lei după 1 iulie 2009, după discuţii prealabile cu patronatele, iar alocaţia pentru şomaj va rămâne legată de salariul minim.

Salariul mediu în sectorul bugetar este de circa 2.000 lei

Marian Sârbu a mai spus că salariul mediu pe economie este de 1.693 lei în acest moment, iar salariile din sectorul bugetar sunt cu 20% mai mari, ceea ce face ca media salariilor angajaţilor din sistemul bugetar să ajungă la 2.000 lei.

" În domeniul bugetar există o diferenţă de 20% faţă de salariul mediu pe economie, care este în acest moment de 1.693 lei. Salariul mediu în sectorul bugetar este de circa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 4 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 6 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°