Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza mută Gala UNITER la Televiziune

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 aprilie 2009 ·

Cea de-a XVII-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) va avea loc, în premieră, într-un studio al Televiziunii Române, spectacolul fiind difuzat în direct la TVR 1, luni seară, de la ora 21:10. Până acum toate Galele UNITER s-au desfăşurat în Sala Mare a Teatrului Naţional. Decizia a fost luată pentru a reduce costurile galei de premiere, bugetul pentru eveniment, de aproximativ 320.000 de lei, fiind aproape înjumătăţit anul acesta.

Ion Caramitru, preşedintele UNITER şi director al Teatrului Naţional, a declarat organizarea galei într-un studio de televiziune nu va afecta cu nimic calitatea evenimentului, singurul inconvenient fiind doar că există în total doar 180 de locuri disponibile în platou, suficiente pentru membrii juriului şi nominalizaţi, dar nu şi pentru invitaţi speciali.

Preşedintele UNITER a mai spus că, din cauza micşorării bugetului, organizatorii Galei Premiilor UNITER au fost nevoiţi să renunţe la invitaţii din străinătate, neavând fonduri pentru a asigura transportul acestora.

Juriul final, care va acorda premiile, este format din Ştefan Caragiu, scenograf, Ion Cocora, critic de teatru, Mircea Rusu, actor, Cornel Todea, regizor, şi Ileana Lucaciu, critic de teatru.

Premiile acordate vor avea o valoare medie de 5.000 de lei, totalul fondului pentru trofee fiind de 107.000 lei.

Gala Premiilor UNITER va dura 2 ore şi 45 de minute, cu o pauză de 10 minute. Nominalizările au fost făcute de către un juriu format din criticii de teatru Magdalena Boiangiu, Victor Scoradeţ şi Ionuţ Sociu. NOMINALIZĂRILE UNITER

Debut

• Ioana Anastasia Anton pentru rolul Ofelia din spectacolul „Hamlet” la Teatrul Metropolis, Bucureşti

• Florina Gleznea pentru rolul Martha din spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf” la Teatrul Act, Bucureşti @N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°