Audi intenţionează să comercializeze aproximativ 1.500 de automobile în România până la sfârşitul anului, în condiţiile în care piaţa va ajunge la 150.000 de unităţi în cel mai optimist scenariu, a declarat managerul mărcii în cadrul Porsche România, Mihai Hălmăgianu.De asemenea, potrivit lui Hălmăgianu, Augi urmăreşte o cotă de 1,2% din piaţa autoturismelor şi 37% pe segmentul premium."Ţintim circa 1.500 de unităţi, o ţintă care în condiţiile actuale de piaţ�
Audi intenţionează să comercializeze aproximativ 1.500 de automobile în România până la sfârşitul anului, în condiţiile în care piaţa va ajunge la 150.000 de unităţi în cel mai optimist scenariu, a declarat managerul mărcii în cadrul Porsche România, Mihai Hălmăgianu.
De asemenea, potrivit lui Hălmăgianu, Augi urmăreşte o cotă de 1,2% din piaţa autoturismelor şi 37% pe segmentul premium.
"Ţintim circa 1.500 de unităţi, o ţintă care în condiţiile actuale de piaţă este foarte optimistă. [...] Aşteptăm în partea a doua a anului, după relaxarea condiţiilor de creditare şi după atingerea unui echilibru politic şi economic, o diminuare a ratei de scădere a pieţei auto", a declarat Mihai Hălmăgianu, director al mărcii Audi în România, cu ocazia lansării modelelor A4 Allroad Quattro şi A5 Cabriolet.
Estimările Audi privind vânzările mărcii în România sunt în scădere cu aproape 50% faţă de rezultatele anului 2008, când au fost comercializate 2.856 unităţi ale acestei mărci pe piaţa autohtonă.
Pe de altă parte, Porsche România va aduce în ţară varianta restilizată a SUV-ului Q7, în perioada verii, iar în ultimul trimestru al anului va alnsa pe piaţa românească şi modelul A5 Sportback. Mai mult, Audi va lansa circa 40 de noi modele şi derivate ale acestora până în anul 2015.
"Sperăm să obţinem modelul A5 Sportback în luna octombrie, în niciun caz mai