În primăvara anului 1989, în preajma vacanţei de primăvară, profesorii de la Şcoala nr. 18 din Bacău nu îşi făceau prea multe griji în privinţa corigenţilor. Chiar dacă nu primiseră în scris, toţi ştiau că este recomandat să nu existe corigenţi sau, şi mai rău, repetenţi şi, în general, să fie elevi cu note cât mai mari.
Mariana M., profesoară de istorie şi membru de partid în acea perioadă, îşi aminteşte că "dacă aveai corigenţi erai criticat, mai ales dacă erai şi membru de partid, iar profesorii de istorie ca mine cam erau". "Îi treceai atunci, era această indicaţie de la partid să ai promovabilitate către 100%, deşi nu era ceva scris.
La fiecare şedinţă, şeful organizaţiei îţi spunea asta şi era suficient", povesteşte Mariana. Şi pentru că profesorii nu voiau să fie daţi exemplu negativ, preferau să treacă "toate loazele", după cum spune şi Dan Coman, profesor de matematică în Capitală. "În cazul în care aveai corigenţi, nu numai elevul era considerat vinovat, ci şi profesorul. Spuneau că nu ai ştiut să îl instruieşti şi ajungeai să faci
obligatoriu ore suplimentare cu corigenţii şi repetenţii", spune profesorul de matematică. "În general nu lăsai decât pe unul care era prea tolomac şi nu putea să deschidă gura", completează Mariana M.
Faptul că exista o obligativitate nescrisă de a şcoli elevi "cât mai deştepţi" o recunoaşte şi Vasile Molan, fost inspector pentru învăţământul primar în cadrul Ministerului Învăţământului în anii '80. "Exista ideea de lichidare a mediocrităţilor, prezentată la diverse plenare ale Comitetului Central al PCR. Astfel, profesorul era cumva obligat să îl facă pe elev să ia numai note bune. Era sarcină de partid", spune Molan.
Fostul inspector spune că "biologic era imposibil de realizat şi atunci se ajungea la umflat notele". El spune că în aprilie 1989 a participat la un co
