Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minoră tâlhărită de o femeie

Publicat in Vocea Brailei, joi 23 aprilie 2009 ·

* copila, în vârstă de 9 ani, a fost urmărită în scara blocului de o vecină de cartier, care i-a smuls de la gât un lănţişor din aur

O brăileancă în vârstă de 23 de ani a fost trimisă în judecată pentru că a tâlhărit o minoră în vârstă de 9 ani, căreia i-a luat lănţişorul de la gât. Tânăra şi-a urmărit victima în scara blocului unde locuieşte, a urcat cu ea în lift, pe care l-a blocat între etaje şi a ameninţat-o pe copilă cu moartea, în caz că refuză să-i dea bijuteria.

Fapta s-a consumat în ziua de 21 noiembrie 2008, în jurul orei 14.30, după ce Eda Elena Pricop a observat-o pe minora Maria Angelica H., pe care o cunoştea din vedere, că se îndrepta spre scara 4 a blocului E2, unde locuieşte. Văzând că este singură, Elena s-a hotărât s-o urmărească pe copilă, pentru a-i lua lănţişorul de la gât. Aceasta a intrat după victimă în casa scării şi a urcat cu ea în lift, acţionând butonul pentru etajul 10. Când liftul a ajuns la etajul 9, învinuita l-a blocat între etaje şi a întrebat-o pe minoră dacă are un lănţişor la gât. Fata s-a speriat şi a început să plângă, moment în care Elena a controlat-o şi a constatat că avea exact ce căuta. După ce a ameninţat-o că o va omorî dacă nu-i dă bijuteria, i-a desfăcut minorei lănţişorul de la găt, fără să-l rupă, a deblocat liftul şi a fugit pe scări. În aceeaşi zi, învinuita a amanetat lănţişorul cu cruciuliţă, în valoare de 180 lei, primind în schimb 75 de lei şi a plecat spre casă, unde ulterior a fost găsită de poliţişti. Fiind percheziţionată corporal, oamenii legii au găsit asupra ei numai 65 de lei, bani pe care i-au predat casei de amanet, de unde au ridicat lănţişorul şi i l-au predat apoi mamei victimei. * copila, în vârstă de 9 ani, a fost urmărită în scara blocului de o vecină de cartier, care i-a smuls de la gât un lănţişor din aur

O brăileancă în vârstă de 23 de ani a fost trimisă în judeca

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 5 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 6 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 5 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 8 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 4 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 8 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 9 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°