Nu doar dulciurile sunt responsabile pentru distrugerea danturii, ci şi floricelele, cocktailurile cu gheaţă sau băuturile carbogazoase. Sursa: Hepta
Băuturile acidulate sunt mai periculoase pentru dinţi decât dulciurile. Ele erodează smal ţul dinţilor, mai ales dacă sunt consumate zilnic. Un pericol pentru dantură îl reprezintă, spun stomatologii, cocktailurile care conţin cuburi de gheaţă. Seminţele, alunele, fisticul sau popcornul dăunează şi ele dinţilor şi ar trebui evitate, în special, de cei cu dantură sensibilă.
Sucurile acidulate sapă smalţul
Acidul este una dintre cele mai periculoase substanţe pentru dinţi, susţin medicii stomatologi. „Am tratat un pacient care obişnuia să bea 4 litri de suc acidulat pe zi. Avea leziuni foate mari, iar smalţul era aproape distrus”, povesteşte un medic stomatolog, care lucrează la un cabinet privat din Bucureşti.
Inclusiv băuturile acidulate fără zahăr sunt periculoase, susţin stomatologii. Ei recomandă ca băuturile acidulate să fie consumate mai degrabă în timpul meselor decât după, pentru că acizii îşi mai pierd din putere. Pe cât posibil, mai spun dentiştii, copiii trebuie feriţi de astfel de băuturi, mai ales că au smalţul dinţilor în formare.
Cocktailurile cu gheaţă, fie ele alcoolice sau non-alcoolice, sensibilizează şi ele dinţii. „Băuturile foarte reci pot produce fisuri dentare”, adaugă acelaşi medic stomatolog. Specialiştii recomandă evitarea diferenţelor de temperatură. De exemplu, băuturile reci nu trebuie consumate după supe sau alte mâncăruri calde.
Atenţie şi la medicamente, în special la capsulele efervescente. „Nu exageraţi cu vitamina C, aspirina efervescentă şi alte tablete masticabile”, este un alt sfat al stomatologilor.
Popcornul traumatizează dantura
Alte alimente, care nu fac parte din categoria