Centrul Sindical Independent şi al Functionarilor (CSIF) cer autoritãţilor spaniole sã ofere cursuri de limbi strãine funcţionarilor închisorilor pentru ca aceştia sã poatã comunica cu deţinuţii. „Funcţionarii din Comunitatea Valencianã trebuie sã cunoascã mai multe limbi strãine şi obiceiuri din mai multe ţãri, deoarece în închisorile din regiune, aproximativ 50% din puşcãriaşi sunt strãini”, a declarat Javier Estrada Martinez, preşedinte CSIF Castellon.
Prin acest procedeu funcţionarii nu vor mai trebui sã cearã ajutorul propriilor puşcãriaşi pentru a se putea înţelege cu cei care nu cunosc limba spaniolã.
În provincia Castellon CSIF susţine cã din 10 deţinuţi 4 sunt strãini. Dintre strãinii închişi în penitenciarele din Castellon şi Albocasser, jumãtate sunt de naţionalitate românã şi arabã.
„S-a propus organizarea unor cursuri în Madrid, dar, în prezent, în închisorile din Castellon nu este niciun specialist în aceste douã limbi strãine-arabã şi românã- şi nici nu se cunosc obiceiurile sau religiile puşcãriaşilor”, a adãugat Martinez.
În închisoarea Castellon I sunt, în prezent, 240 de puşcãriaşi strãini dintr-un total de 740. Dintre cei strãini 90 sunt din Magreb, 72 din România, 20 din Argelia, 20 din Columbia şi restul din Senegal, Africa de Sud, Ecuador sau Venezuela.