Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: 140 de copii împart un singur parc de joacă

Publicat in Adevarul, joi 23 aprilie 2009 ·

Din cauza aglomeraţiei din spaţiile de recreere, mulţi suceveni îi duc pe cei mici la iarbă verde. Edilii oraşului spun că vor investi un milion de euro în modernizarea amplasamentelor deja existente. Până acum au fost reabilitate 15 din cele 74 de parcuri pentru copii. Sucevenii simt lipsa locurilor de joacă şi a spaţiilor special amenajate unde să-şi ducă copiii în timpul liber. În municipiul, care are o populaţie de peste 105.000 de locuitori, locurile de joacă pentru cei mici lipsesc cu ani buni. Deşi în oraş există  74 de locuri de joacă pentru copii, majoritatea sunt în stare jalnică şi reprezintă un adevărat pericol pentru prichindei. Oficialii Primăriei Suceava spun însă că au la dispoziţie un milion de euro şi că vor încerca să reabiliteze toate spaţiile de agrement destinate celor mici.

Din luna noiembrie 2008 şi până acum au fost modernizate 15 parcuri. „Numai în Parcul Areni au fost investiţi 90.000 de lei pentru reabilitare, iar costul a fost ridicat din cauza materiei prime folosită, adică lemn şi policarbonat, materiale care nu sunt periculoase pentru copii”, a declarat Ioan Lungu, primarul Sucevei.

În centrul oraşului, lângă esplanada Casei de Cultură se simte lipsa unui astfel de loc. „Noi mergem cel mai des în Areni, dar ne plimbăm şi prin centru, deşi acolo nu există nici un spaţiu cu leagăne pentru copii”, a afirmat Popovici Gabriela, economist.

Un loc de joacă la 140 de copii

Potrivit datelor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, chiar dacă ar funcţiona toate locurile de joacă, tot nu ar fi de ajuns, deoarece acesta ar însemna ca fiecare parc să deservească aproximativ 140 de copii. Singura alternativă a părinţilor o reprezintă mersul la iarbă verde, unde îşi pot lăsa copiii să se joace în voie. „Nu avem unde să mergem împreună cu cei mici în Suceava. Mai trecem pe la un parc din Obcini

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Unul dintre cei mai căutaţi traficanţi de droguri bulgari s-a predat poliţiei / El era condamnat şi în România

G4Media acum o ora
Unul dintre cei mai căutaţi traficanţi de droguri bulgari, dat în urmărire din 2018 şi vizat de o notificare de alertă roşie a Interpol, s-a predat luni dimineaţa autorităţilor, a anunţat Ministerul de Interne al Bulgariei, informează Agerpres, care

Star din Pirații din Caraibe, ucis în urma unui atac de rechin în timp ce făcea surfing în Hawaii

G4Media acum 47 minute
Actorul din Pirații din Caraibe Tamayo Perry a murit după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în Hawaii. În vârstă de 49 de ani, Perry a murit duminică după-amiază, au confirmat serviciile de urgență din Honolulu în cadrul unei co

Ce trebuie să știe elevii care susțin Evaluarea Națională. Cum se desfășoară examenul, cum vor fi corectate lucrările

Gandul acum 59 minute
Emoții mari pentru absolvenții clasei a VIII-a! Evaluarea Națională 2024 începe marți, 25 iunie, cu proba scrisă la Limba română. Timpul alocat fiecărei probe scrise este de 120 minute. La începutul unei probe scrise, elevii completează colțul din d

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 3 ore
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Ce ne rezervă vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni?

Ziua Constanta acum 22 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. După o ușoară scădere de temperatură, ce se va produce în primele zile de prognoză, tendința vremii va fi

Numărul accidentelor rutiere grave din minivacanţa de Rusalii, mai mic decât în anii precedenţi

Mediafax acum 52 minute
Structurile de ordine publică au efectuat aproape 11.000 de intervenţii, iar structurile pentru situaţii de urgenţă au efectuat peste 5.600 intervenţii (din care 4.298 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 482 pentru stingerea de incend

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 2 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Incendiu la o fabrică de baterii din Coreea de Sud. Cel puţin 16 morţi

Mediafax acum o ora
Incendiul, care a fost în mare parte stins, a avut loc la o fabrică din Hwaseong, la sud de capitala Seul. Incendiul a început după ce o serie de celule de baterii ar fi explodat în interiorul unui depozit cu aproximativ 35.000 de unităţi, a declara

Cele două orașe din România care se află în topul celor mai fericite din lume. Surprinzător cine conduce clasamentul

Cancan acum o ora
Potrivit clasamentului Happy City Index, România a reușit să își plaseze două orașe în topul celor mai fericite din lume. Această evaluare recentă a orașelor la nivel global subliniază complexitatea determinării unui singur oraș ca fiind „cel mai bu

Un autocar cu 57 de persoane și un camion s-au ciocnit. A fost activat Planul Roșu de intervenție, mai multe persoane sunt încarcerate

Ziare.com acum 6 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în județul Sibiu după ce un autocar cu 57 de persoane și un camion au fost implicate într-un accident. „Plan Roșu activat în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Este vorba de un autocar care a ieșit

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/24°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°